Cum vor putea înţelege vreodată fiinţele finite ceea ce este infinit? Cum putem noi, muritorii – care nu trăim mai mult de 80 sau 90 de ani, decât în mod excepţional – să înţelegem vreodată ce înseamnă să fii nemuritor şi să trăieşti pentru totdeauna? Viaţa veşnică nu este o simplă continuare a vieţii prezente. În cazul acesta, viaţa ar semăna mai degrabă cu „iadul”, decât cu „raiul”. Viaţa veşnică este cu totul altfel. Deşi suntem muritori, ne putem bucura încă de pe acum de o rază din bucuria viitoare: acum nu vedem decât „ca într-o oglindă” şi cunoaştem numai „în parte” (1 Cor. 13,12).

7. Care sunt deosebirile dintre viaţa veşnică şi existenţa noastră actuală? 1 Cor. 15,42.43.52; Apoc. 21. Dar asemănările?
______________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________

Mai avem multe întrebări referitoare la viaţa care ne aşteaptă, întrebări care nu-şi vor găsi răspunsul aici şi acum. Dar putem să privim la învierea lui Isus. Este important de notat faptul că Hristos, Cel care a înviat dintre morţi, era aceeaşi Persoană cu Cel care murise pe cruce cu câteva zile mai înainte. El a înviat într-un trup „proslăvit”, care nu mai era supus legilor naturii, aşa cum sunt supuse acum trupurile noastre muritoare. În acelaşi timp însă, El Şi-a păstrat mai departe „forma umană” pe care o avea înainte de moartea şi învierea Sa. El era una şi aceeaşi Persoană: putea fi recunoscut după înfăţişare, voce şi gesturi. Astfel, putem trage concluzia că, în trupurile noastre „proslăvite”, vom fi recunoscuţi de cei pe care i-am cunoscut în viaţa aceasta şi care se vor bucura împreună cu noi de viaţa de dincolo.

Totuşi, putem chiar acum să ne bucurăm puţin de viaţa veşnică. Pavel ne spune (Rom. 8,10) că Duhul Sfânt va locui în orice om care se întoarce la Hristos. De aceea, credinciosul cunoaşte deja viaţa veşnică de care va avea parte pe deplin în lumea viitoare. Prezenţa Duhului Sfânt înseamnă promisiunea mântuirii veşnice (Efes. 1,13.14).

Încearcă să-ţi imaginezi cum va fi viaţa în cerul nou, pe pământul nou, într-un trup nou. Lasă-te purtat pe aripile imaginaţiei şi scrie un paragraf, pe baza textelor din Biblie, despre cum va fi viaţa aceasta nouă. Cât de nechibzuiţi am fi să o pierdem pentru lucrurile pe care ni le oferă viaţa prezentă!

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO