„A trecut pe alături”
Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături.
(Luca 10:31)
Nu putem fi creştini dacă trecem pe alături. Niciunul din cei care mărturisesc a-L urma pe Hristos nu este scutit de datoria pe care o are faţă de cei din jur. În preocupările noastre nu trebuie să intre numai oamenii din Africa şi din India, care se află la mii de kilometri distanţă, ci bărbaţii,femeile şi copiii de lângă noi, care duc lipsă de hrană şi care au alte nevoi stringente.
Când ne formăm un obicei din a nu ne mai păsa de oamenii a căror sărăcie şi suferinţă apasă greu asupra lumii noastre, nu merităm pacea. Când nimic din ceea ce se petrece în jurul nostru nu ne mai priveşte, iubirea nu-şi mai găseşte loc în suflet. Orice stare de lucruri din lumea aceasta are repercusiuni asupra tuturor. Dacă se produce o tragedie într-o familie, noi trebuie să fim acolo şi să manifestăm compasiune. Dacă sunt tineri care poartă poveri mai grele decât pot duce, noi trebuie să fim acolo cu prezenţa noastră, cu rugăciunile noastre, manifestând dragoste şi acceptare.
Probabil că preotul şi levitul din parabolă considerau că stăteau bine cu Dumnezeu. Semenii îi apreciau ca fiind decenţi, respectabili, morali. Problema lor era una singură: nu doreau să fie găsiţi acolo unde nevoia umană era cea mai mare.
Ideea de a lăsa totul în grija lui Dumnezeu poate fi dezastruoasă, mai ales atunci când se impune manifestarea dragostei creştine. Nu este benefic gândul că, dacă noi pierdem ocaziile de a-i aduce pe oameni la Hristos, Dumnezeu va avea grijă şi va interveni pe altă cale. Să nu trăim cu impresia că, dacă Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii,atunci,indiferent ce facem noi,dragostea Sa va reuşi să ajungă la ei în alt mod. Dacă pornim de la ideea aceasta, ajungem în scurtă vreme să considerăm că nu prea mai avem mare lucru de făcut. Tendinţa este să ne relaxăm şi să rămânem în bisericile noastre.
Sunt mulţi oameni care, deşi nu mărturisesc a fi creştini, manifestă mai multă compasiune decât cei care poartă numele de creştin. Nu avem nevoie de talente nemaipomenite. Nu avem nevoie de sarcini publice importante care să ne pună în situaţia de a sluji. Nu avem nevoie decât să arătăm compasiune acolo unde ne găsim.
Sub puterea transformatoare a dragostei lui Hristos, oamenii capătă convingerea că religia creştină este adevărată, şi viaţa lor, altădată ruinată, devine preţioasă.
Trăim noi zi de zi pentru cei din jur care au nevoie de noi?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
