Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har suntem mântuiţi).

(Efeseni 2:4,5)

Cu mulţi ani în urmă, mă aflam în drum spre casă după cele opt ore obo­sitoare ale unei gărzi de noapte. Nu de mult începusem serviciul în Secţia de terapie intensivă a spitalului din localitate şi încă încercam să mă adap­tez la modul intens de lucru. Zgomotul permanent al alarmelor şi sunetul aparatelor de monitorizare a funcţiilor vitale, precum şi urgenţele medicale frecvente mă oboseau foarte tare. Deseori, conducând spre casă, mă gân­deam la ce se întâmplase în timpul turei şi, adâncită în gândurile mele, nu mai dădeam atenţie la ce se petrecea în jur.

Într-o seară, abia ce plecasem de la spital, când am observat lumini sem­nalizându-mă în oglinda retrovizoare. O, nu, m-am gândit, oare ce-am fă­cut? Am oprit pe dreapta şi, aşteptând ca poliţistul să se apropie de maşină, aveam noduri în stomac. Ceva îmi spunea că n-o să iasă bine.
– Vă daţi seama de ce v-am oprit? m-a întrebat poliţistul.
– Nu, am răspuns eu, aşteptând o explicaţie.
Mi-a spus că mersesem cu 73 km/h într-o zonă în care limita de viteză era 60 km/h. Mi s-a pus un nod în gât. O amendă pentru viteză îmi mai trebuie acum! m-am gândit eu, calculând repede că amenda ar putea fi vreo 170 de dolari australieni. Am oftat în tăcere. O, nu! Dar chiar atunci s-a întâmplat ceva ciudat. Poliţistul se uită la faţa mea, apoi la uniforma de asistentă şi mă întrebă dacă lucrez la spitalul din localitate.
– Da, am răspuns eu.
Mi-a mai aruncat o privire scurtă, probabil că oboseala mi se citea pe faţă, apoi spuse simplu:
– Bine, dă-i drumul! Condu cu grijă şi fii atentă la viteză!
Am reuşit cumva să-i mulţumesc şi am plecat în stare de şoc. Oare cum de nu mi-a dat amendă?

De câte ori fac ceva greşit, îmi dau seama că-L rănesc pe Dumnezeu. Asta mă desparte de El şi ştiu că nu merit iertarea sau să mi se acorde o a doua şansă. Dar exact asta face Dumnezeu. El îndepărtează de la mine fărădelegea şi-mi aruncă păcatele adânc în marea uitării. El ştia dinainte că eu L-aş putea răni, totuşi a venit pe acest pământ şi Şi-a dat viaţa pe cruce pentru păcatele mele. Iar la schimb pentru ele Isus mi oferă viaţa veşnică.

Îl rog să aibă milă de cei care mă rănesc, aşa cum mi-a arătat şi mie în­durare atunci când I-am produs durere.

JENNY RIVERA

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO