Așteptare plină de bucurie
Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.
(Tit 2:13)
Noi locuim în Germania, iar una dintre fiicele noastre şi cei doi nepoţei sunt în Statele Unite. Celorlalţi doi copii pe care-i avem le place să călătorească. Zburăm des cu avionul ca să ne vizităm nepoţeii, aşa că ajungem adesea la aeroport.
Este o mare diferenţă între a mă afla în zona de plecări, pentru că eu însămi urmează să plec, sau în zona de sosiri, pentru că aştept pe cineva. Dar fie că e vorba de sosiri sau de plecări, sunt întotdeauna emoţionată. Înainte de fiecare plecare, verificăm dacă avem tot ce ne trebuie: biletele de călătorie şi documentele ESTA (un program de renunţare la vize), paşapoarte, bani, cadouri.
Dar sosirile sunt şi mai emoţionante, în special atunci când vin nepoţeii. Înainte de a pleca spre aeroport, verificăm ora sosirii. Iar mijloacele media moderne te ajută să fii bine informat. Nerăbdătoare, mă uit mereu la panoul de afişaj ca să văd dacă avionul e aproape sau a aterizat deja sau dacă bagajele au ajuns pe banda rulantă. Facem şi alte lucruri în timp ce aşteptăm, poate mâncăm sau facem ceva cumpărături, dar ne întoarcem mereu şi mereu la poarta de sosire. Trebuie să fie pe-aproape! Ne vor recunoaşte, dragii de ei? Oare cât de mult au crescut? Şi apoi, dintr-odată, se-ntâmplă. I-am văzut! Sunt aici!
De câte ori mă aflu într-un aeroport, mă gândesc mereu la venirea lui Hristos. Aşteptăm un eveniment despre care ştim că va avea loc, dar nu cunoaştem momentul exact. De-a lungul timpului, creştinătatea, bărbaţi şi femei, au aşteptat ca Hristos să Se întoarcă. Mulţi au interpretat unele semne ca fiind sigure şi au fost dezamăgiţi pentru că Isus nu a venit. Pilda celor zece fecioare ne aminteşte să ne pregătim şi să aşteptăm veghind, cu ochii aţintiţi pe panoul de afişaj.
Aşteptarea venirii Domnului trebuie să fie o aşteptare activă. Este cel mai măreţ eveniment din istorie, de la moartea şi învierea lui Isus. Va fi ceva minunat şi va întrece orice imaginaţie. Toţi locuitorii pământului Îl vor vedea şi Îl vor auzi venind împreună cu îngerii Săi.
Toate naţiunile se vor pleca înaintea Lui. Merită să aşteptăm şi să nu renunţăm. Isus vine, aşa cum ne-a făgăduit. Această promisiune ne ajută să trecem cu bine de ziua de astăzi. Îţi doresc să fii convinsă de acest lucru în adâncul inimii tale şi să fii bucuroasă. Mă rog să ai curajul să le spui şi altora lucrul acesta, astfel încât grupul celor care Îl aşteaptă să fie cât mai mare.
MARLISE RUPP
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO