Cu toată inima ta

 Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.

(Matei 22:37)

Mulţi oameni care frecventează biserica au o problemă cu inima. Ei sunt din ce în ce mai puţin ataşaţi de Hristos, de adevăr, de curăţie, de onestitate şi de neprihănire.„Atunci lmpărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioa­re care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite şi cinci, înţelepte” (Matei 25:1,2).

Domnul Hristos declară că în biserică există două grupuri de oameni. La prima vedere este greu să faci deosebire între ei. Toţi mărturisesc că au aceeaşi religie. Cu toate acestea, fecioarele nechibzuite nu au intrat la ospăţul Mirelui.

Când citim această parabolă, suntem uimiţi de faptul că mirele le-a închis uşa în faţă celor cinci fecioare neînţelepte. Înţelegem totuşi că decizia aceasta nu e luată în mod arbitrar, ci e consecinţa directă a marii lor apatii spirituale. Ele nu au reuşit să aibă acea experienţă personală posibilă numai prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt.

În ultimă instanţă, biserica nu are nimic de câştigat de pe urma simplei creşteri numerice. Poate că cineva devine creştin în speranţa că biserica are puse deoparte, special pentru el, neprihănirea lui Hristos şi darul Duhului Sfânt. Însă biserica are atâta prezenţă a Duhului Sfânt cât aduce fiecare membru, în parte.

Poate că venim la serviciile divine ca să ascultăm corul sau pentru părtăşia cu ceilalţi, neavând grijă să Îi răspundem lui Dumnezeu cu întreaga fiinţă, să Îl iubim cu toată inima. După cum am văzut deja, acest răspuns al inimii nu se re­ feră la cunoştinţele pe care le posedăm, ci la consacrare şi la părtăşia cu Domnul Hristos. Interesul nostru precumpănitor nu este legat de obiectele şi de perdelele din Sanctuarul ceresc, tot aşa cum, atunci când intru pe uşa casei, nu întreb:„Sunt bine draperiile? Ce mai fac patul şi canapeaua?” Dorinţa mea este să mă întâlnesc cu o persoană şi să am părtăşie cu acea persoană – în acest caz, cu soţia mea. Oare nu tot aşa ar trebui să se întâmple şi în relaţia noastră cu Domnul? Motivaţia inimii este dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de om.

Acest răspuns al inimii şi această consacrare sunt esenţiale. Creştinul nu umblă cu două feţe, nu este nestatornic ca valurile mării. El spune împreună cu psalmistul:„lnima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare” (Psalmii 57:7).

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO