Canarul meu galben
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
(Matei 6:26)
Într-o seară am primit un telefon interesant de la fiica noastră mai mare, Dulce, care locuieşte în oraşul Sâo Carlos, Brazilia. „Mamă”, îmi spuse ea, „mi-am cumpărat un canar galben. E foarte drăguţ şi-i place să cânte, dar nu-l pot păstra din cauza pisicilor, pot să-l aduc la tine?” Aşa că, într-o duminică dimineaţa, a condus cei 250 de kilometri până în Sâo Paulo ca să-mi aducă canarul. Imediat ce am găsit un loc unde să-l punem, a început să cânte una din melodiile lui încântătoare. Parcă ar fi spus: „Mă simt bine aici.”
În fiecare dimineaţă, soţul meu îl hrănea cu fructe şi vegetale, iar după ce termina de mâncat se cuibărea în mâna lui şi cânta. Tatăl meu locuia cu noi pe-atunci şi-i plăcea să-i vorbească păsării. Cu toţii ne bucuram de culoarea lui strălucitoare şi de trilurile melodioase.
La vârsta de 102 ani, tata a murit. I-am depus trupul la locul de odihnă, dar ştiam că la venirea Domnului va învia din nou pentru eternitate. Când ne-am întors acasă de la înmormântare, canarul ne-a întâmpinat cântându-şi frumosul cântec. Nu-şi dădea seama ce tristeţe aveam în suflet.
Într-o zi, pregătindu-ne să ieşim să-i cumpărăm hrană, mi-am dat seama că nu se afla în colivie. Uitându-ne în jur, i-am văzut frumoasele pene împrăştiate pe jos. O pasăre de pradă îl înşfăcase din căsuţa lui pe micul nostru cântăreţ şi-am rămas fără el.
Biblia ne spune că există un vrăjmaş care urmăreşte mereu să ne atragă în păcat şi să ne facă rău. Textul din 1 Petru 5:8 ne îndeamnă: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”
O pasăre de pradă ne-a luat canarul aşa cum moartea l-a luat pe tatăl meu. Diavolul vrea să ne smulgă din braţele lui Isus, dar nu are putere, pentru că Stăpânul nostru a câştigat bătălia la cruce, vărsându-Şi sângele nevinovat. Sunt recunoscătoare pentru făgăduinţele pe care le găsim în Cuvântul Său! „Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!” (Deuteronomul 31:8). Dacă avem încredere în El, vrăjmaşul va fi înfrânt.
MARIA BELLESI GUILHEM
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO