Oaia pierdută şi banul pierdut

Ce aflăm din pilda cu oaia pierdută despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi? De ce este important să înţelegem că păstorul a fost cel care a plecat să caute oaia pierdută?

Luca 15:4-7
4. „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte?
5. După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;
6. şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.”
7. Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.

În lumea nepăsătoare în care trăim, pilda aceasta descoperă un adevăr uluitor: Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât a venit personal să ne caute şi să ne aducă înapoi la El. Vorbim adesea despre oameni care Îl caută pe Dumnezeu, însă, în realitate, Dumnezeu ne caută pe noi.

„Sufletul care I s-a predat lui Hristos este mai de preţ în ochii Săi decât lumea întreagă. Mântuitorul ar fi trecut prin agonia Calvarului chiar dacă nu ar fi fost mântuit în felul acesta decât un singur om. El nu va părăsi niciodată pe niciunul dintre cei pentru care a murit. Dacă urmaşii Săi aleg să nu-L părăsească, El îi va păzi pe toţi prin puterea Sa.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 483

Care este învăţătura din pilda cu banul pierdut?

Luca 15:8,9
8. Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte?
9. După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.”

Parabola aceasta apare numai în Evanghelia după Luca.

În Iudeea din vremea aceea, erau mulţi săraci şi, pentru ei, o drahmă însemna mai mult decât salariul pe o zi, era hrana unei familii. În al doilea rând, unele femei, pentru a arăta că erau căsătorite, purtau pe cap o podoabă făcută din zece monede – pentru familiile sărace era o sumă uriaşă, adunată cu greu. Oricum, pierderea unei monede era un mare necaz. Femeia necăjită aprinde o candelă, ia mătura şi întoarce casa pe dos ca să găsească moneda. Când o găseşte, bucuria este atât de mare, că trebuie să o împartă cu prietenele şi vecinele ei.

„Banul, deşi zace în praf şi în gunoi, este totuşi din argint sau din aur. Proprietarul lui îl caută fiindcă este de valoare. Tot aşa, fiecare suflet, oricât de degradat de păcat, este preţios în ochii lui Dumnezeu. După cum moneda poartă imaginea şi numele puterii stăpânitoare, tot aşa omul, când a fost creat, a purtat imaginea şi Numele lui Dumnezeu; şi chiar dacă acum inscripţia aceasta este deteriorată şi ştearsă din cauza păcatului, urmele ei rămân în fiecare suflet.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 194

Ştiinţa şi filosofia modernă spun că suntem doar un rezultat al întâmplării, într-un univers fără sens şi nepăsător. Ce perspectivă complet diferită ne dau aceste pilde? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO