Când apare conflictul, nu renunța!
Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa. Mă afund în noroi şi nu mă pot ţinea; am căzut înprăpastie şi dau apele peste mine. Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu.
(Psalmii 69:1-3)
Ai simţit vreodată că tot creştinismul tău nu mai e de niciun folos atunci când apar conflicte în cămin? Eu am simţit asta de curând. Spiritele s-au încins, s-au aruncat vorbe, iar eu am ajuns să mă întreb dacă cei treizeci şi ceva de ani ai mei de umblare creştină cu Dumnezeu au însemnat ceva până la urmă.
Bineînţeles că amăgitorul s-a folosit de ocazia aceasta ca să-mi încurajeze cursul gândurilor, deşi eu cred că el nu poate citi gândurile. Dar cred că lacrimile şi strigătele mele către Dumnezeu au fost dovada că puneam sub semnul întrebării existenţa vreunei schimbări în viaţa mea. Eram tentată să mă dau bătută în ce priveşte credinţa – la ce bun să mai încerc? Tot felul de gânduri mi-au năvălit în minte: La ce bun să mă mai chinui, dacă nu foloseşte la nimic? Dumnezeu nu mă poate schimba. Am mers mult prea departe. Şi alte astfel de gânduri.
N-am cuvinte să descriu cât de întunecată mi se părea lumea în acele momente. Mă aflam eu oare prea departe de Dumnezeu? Apoi mi-au trecut prin faţa ochilor minţii scene cu Isus şi crucificarea Sa. Nu! Isus a murit pentru mine. El a plătit preţul suprem în cazul meu. El mă iubeşte! Ştiu textul din Efeseni 4:26,27 (şi-mi place foarte mult traducerea din The Message): „Dă-i înainte şi mânie-te! E bine să te mânii, dar nu-ţi folosi mânia ca instrument să te răzbuni. Şi nu ţine mânia mult timp! Nu te culca mânios. Nu-i da Diavolului nimic cu care să te aibă la mână!”
Ca să fiu cinstită, nu reuşesc întotdeauna să-mi rezolv problemele înainte de culcare, dar nu mă culc niciodată fără să le aduc înaintea Domnului. Uneori durează ceva timp până disting luminiţa de la capătul tunelului. Acest conflict recent – nu este prima dată când trec prin tunel – este încă unul din multe altele. Şi plâng înaintea Domnului: „Cât mai este până vei face această schimbare în mine?” Nu pot da un răspuns prin intermediul acestei meditaţii devoţionale, îmi doresc să fi avut unul. Tot ce ştiu este să invoc făgăduinţa din Evrei 12:1: „Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.”
Aşa că, draga mea prietenă, nu contează ce-ţi şopteşte Diavolul, nu renunţa! Nu-i da crezare! Dumnezeu te iubeşte cu o dragoste care nu are sfârşit şi El te va ajuta să ajungi cu bine la capătul tunelului şi să intri în luminoasa şi glorioasa Sa Împărăţie. Trebuie doar să ai încredere în El.
MONA FELLERS
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
