Dumnezeu va purta de grijă
„Fiule’: a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuşi va purta de grijă.”
(Geneza 22:8)
Întotdeauna am descris-o pe mama ca pe o femeie a credinţei. Mulţi nu ar fi îndrăznit să facă ceea ce am văzut-o pe ea făcând. Copii fiind, umblarea noastră cu Dumnezeu ne-a fost influenţată într-o mare măsură de viaţa ei de credinţă, şi astăzi noi toţi suntem o dovadă a ceea ce poate face Dumnezeu atunci când ne încredem în El.
Ca prin minune, eu şi sora mea am fost admise la una dintre instituţiile creştine de educaţie superioară din Nigeria, Africa de Vest. Ne aflam în vizită la unchiul meu, care lucra în această instituţie, când ne-a venit ideea de a ne înscrie. Luând în considerare mediul din care proveneam, nici nu ne gândeam că am putea fi noi admise la o universitate particulară, dar aveam un simţământ de siguranţă că Dumnezeu avea să Se îngrijească de toate.
Încă de la o vârstă fragedă, mama m-a învătat să nu permit niciodată ca să fiu descurajată de ceva, pentru că eu Îi slujec unui Dumnezeu mai mare decât toate problemele. Mama, sora mea şi cu mine ne-am unit mâinile şi ne-am rugat cu privire la formularele de înscriere. Era o cerere de admitere târzie, deoarece şcoala începuse deja cu o lună înainte, dar am avut încredere că Dumnezeu va purta de grijă.
Am pornit în această călătorie a credinţei pentru că mama preţuieşte foarte mult educaţia creştină. Am păşit înainte prin credinţă şi am început să participăm la cursuri, în timp ce ea a rămas să strângă banii de taxe. Uneori ne era greu să ne concentrăm toată atenţia asupra studiilor, ştiind că mama se lupta să obţină un împrumut de la bancă sau o altfel de susţinere financiară din partea vreunui membru al familiei.
Şi această călătorie urma să dureze patru ani, deşi nu aveam nicio speranţă că tata – sau ori cine altcineva – ne va susţine în această privinţă. Uneori, banii de taxe au venit mai târziu, dar n-am fost puse niciodată în situaţia de a fi nevoite să renunţăm la şcoală.
De-a lungul anilor, Dumnezeu S-a îngrijit de tot ce am avut nevoie ca să terminăm şcoala şi apoi să lucrăm ca profesoare. Taxa la colegiu pentru un an era aproximativ de 3000 de dolari, iar mama câştiga aproape 200 de dolari pe lună. În timpul anilor de colegiu, ea a avut grijă şi de alţi doi copii, dar de fiecare dată când eram tentate să renunţăm, ea spunea: „Dumnezeu va purta de grijă” şi chiar aşa a făcut. Nu doar că amândouă am încheiat studiile cu succes, dar astăzi toţi fraţii şi surorile mele sunt absolvenţi ai acestei instituţii. Cum s-a întâmplat? Avem o mamă a credinţei şi slujim unui Dumnezeu care întotdeauna va purta de grijă, dacă ne încredem în El.
MOFOLUKE I. AKOJA
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
