Studiul X – Trimestrul I
Luni, 2 martie 2015
În ultima vreme, lumea noastră (în special lumea occidentală) a fost luată în stăpânire de concepția despre natura relativă a adevărului. Se crede că un lucru care este adevărat pentru o persoană sau pentru o societate s-ar putea să nu fie adevărat și pentru altă persoană sau altă societate. În anumite privințe, Ideea aceasta este corectă (în unele zone din lume se conduce pe partea dreaptă, în altele, pe partea stângă a șoselei), însă în unele domenii, și mai cu seamă în sfera morală, este o eroare periculoasă. Unele lucruri sunt bune și altele sunt rele oriunde am trăi în lumea aceasta și oricare ar fi preferințele noastre personale. Noi suntem datori să ne supunem concepțiile Cuvântului lui Dumnezeu și adevărurilor din el. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie criteriul final pentru a ști ce e bine și ce e rău, ce e corect și ce e greșit.
2. Citește Proverbele 26:11,12. (Vezi și Judecătorii 21:25; 1Corinteni 1:20,21; 2:6,7; 2Corinteni 1:12.) De ce fel de atitudine trebuie să ne ferim?
Proverbele 26
11 Cum se întoarce câinele la ce a vărsat, aşa se întoarce nebunul la nebunia lui.
12 Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el.
Judecatori 21
25 Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.
1Corinteni 1
20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?
21 Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
1Corinteni 2
6 Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.
7 Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,
2Corinteni 1
12 Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume şi mai ales faţă de voi cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
Ideea de a face doar ce crezi tu că este bine nu este deloc nouă. Dar este și astăzi la fel de greșită ca înainte. După cum s-a amintit deja, niciunul dintre noi nu înțelege totul, de fapt, noi nu înțelegem nimic pe deplin. Cu toții avem de crescut într-o privință sau alta și, de aceea, trebuie să fim sinceri și să admitem că nu deținem toate răspunsurile.
Cât despre nebuni, motivul de îngrijorare este acela că nebunia lor îi va influența și pe alții. Ei sunt convinși mai mult ca oricine de înțelepciunea lor și, în mod sigur, își vor repeta nebunia. Și s-ar putea să fie atât de convingători, încât alții să-i creadă înțelepți, să-i onoreze și să le ceară sfat, fapt care poate genera multe probleme (Proverbele 26:8). Nebunia se va propaga, dar, sub eticheta de ,,înțelepciune”, poate fi mult mai dăunătoare. Iar susținătorii ei vor fi atât de prinși în ea, încât nici nu-și vor da seama de nebunia lor!
Proverbele 26
8 Cum ai pune o piatră în praştie, aşa este când dai mărire unui nebun.
Cât de des ești tentat să faci compromis în privința unor valori și adevăruri fundamentale? Ce se întâmplă când anumite valori fundamentale intră în conflict? Cum putem ști care dintre ele are prioritate?
***********************************************************
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND – TRIMESTRUL I
Romani 4
1 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”
4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
5 pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.
6 Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
7 „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!
8 Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”
9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.”
10 Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
11 Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta
12 şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.
Moştenirea vine prin credinţă
13 În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.
14 Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită,
15 pentru că Legea aduce mânie, şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
16 De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
17 după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta”.
19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.
22 De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”
23 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”,
24 ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.
1 comentariu
IC
„Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el”. Cu alte cuvinte, din punct de vedere spiritual, acesta este adevaratul nebun, caci ” lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu” (1.Cor.1:21), si, „nebunul zice in inima lui: „Nu este Dumnezeu!”
„Cum se întoarce câinele la ce a vărsat, aşa se întoarce nebunul la nebunia lui”. E foarte trista aceasta concluzie, dar e clar ca in multimea credinciosilor Cuvantul lui Dumnezeu distinge ca veritabili nebuni pe cei ce, in cele din urma, se intorc la „intelepciunea lumii”. Dar cel mai ciudat, in vremea „lepadarii de credinta” din „timpul safarsitului” pe care este evident ca o traim, este cand nu doar crestini de rand, ci chiar „biserici intregi, cu pastorii lor cu tot”, ba chiar lideri si teologi de frunte la nivel mondial, care tin seminarii profesorilor din institute si universitati teologice, se intorc in mod clar la necredinta oarba si rebela a acestei lumi.
Exista, format de cativa ani, un grup de astfel de ‘eminente’ teologice numit „Seminarul lui Isus” (interesant ca si iezuitii formati ca „cea mai puternica organizatie a papalitatii destinata combaterii reformatiunii protestante”- EGWhite, T.V., a fost denumita in acelasi gen- ‘Societatea lui Isus’), format din personalitati cu mare renume, care dirijeaza un curs dominant al modului de a gandi in seminariile teologice de cea mai inalta talie! Ei dau dreptate „societatii moderne ce Il respinge pe Isus, netinand seama de profetii, ca fiind o nascocire a imaginatiei, iar pe de alta parte imbratiseaza toate religiile ca fiind de inspiratie divina”. De exemplu, prof. Crossan, membru al acestui ‘Seminar’, care are o influenta uriasa in acest tip de invatamant, afirma ca acceptarea din partea lui Dumnezeu a lui Isus ca jertfa a ispasirii este „un fel de abuz transcendental al copilului, si… ar trebui sa-L uram pe acest Tata”! Prof. Marcus Borg al aceluiasi ‘seminar’ isi prezinta astfel ‘modelul de credinta’: „Cred in invierea lui Isus, dar nu am nici o idee daca trupul Lui neinsufletit a avut ceva de-a face cu asta. Cred ca e foarte posibil ca trupul Lui sa fi fost mancat de caini, si ca nu a existat niciodata un mormant ocupat, ca sa nu mai vorbesc de unul gol. Ceea ce vreau sa zic e ca invierea nu inseamna ca s-a intamplat ceva unui cadavru. Modul in care inteleg eu invierea lui Isus este ca urmasii Lui au continuat sa-L experimenteze ca pe o realitate vie”… Prof. Funk, in Thesis 6: „Isus ar trebui retrogradat. Nu mai e credibil sa-L gandim ca fiind divin. Tertipul figurii unui Rascumparator inventat de vechii crestini e le fel de arhaic ca si mitologia care-L incadreaza. Notiunea ca se va intoarce la sfarsitul timpului si ca va face o judecata cosmica e la fel de incredibila. Trebuie sa gasim un scenariu nou pentru un Isus mai credibil”! Acelasi profesor, in „Viitoarea reforma radicala”, scrie: Crestinismul fara Dumnezeu trebuie sa respinga poruncile lui Dumnezeu Tatal si Isus Christos, facand loc relativismului moral. Biblia nu contine standarde fixe si obiectiva de comportament. Asta include Decalogul si mustrarile lui Isus”! Prof. Gerring scrie in cartea „Crestinismul fara Dumnezeu” (interesant… manual!): „Nu e loc pentru figura traditionala a lui Isus ca Mantuitor Divin… Pentru noi nu e relevant acel Isus care S-a suit intr-un cer mitic… Ci acel Isus pe deplin uman, care impartaseste tensiunile, enigmele si nesigurantele pe care si noi le traim… care nu a oferit raspunsuri gata confectionate, ci prin povestile Lui seducatoare a indemnat pe oameni sa-si geseasca propriile raspunsuri la problemele vietii(!)… Intr-adevar, crestinismul fara Dumnezeu exista de ceva timp in mijlocul nostru… Acesta e cel ce a facut posibila seria de emancipari amintita mai sus. Acestea pot fi privite ca manifestari ale imparatiei despre care a vorbit Isus… si noi putem spune ca, desi mai sunt multe de facut, ne bucuram sa vedem schimbari pozitive: exista o mai mare libertate de a gandi si a te exprima, sclavii sunt eliberati, patriarhatul se prabuseste, homosexualii sunt liberi sa iasa la iveala, armele de distrugere in masa sunt amplu condamnate, atitudinile rasiste sunt invinse, se realizeaza egalitatea sexelor, dezavantajele nu mai sunt ignorate, meritele si valorile umane sunt din ce in ce mai onorate”. (Cam asta, deci, ar fi imparatia promisa…). Iar in „Viitoarea reforma radicala” mai ‘sta scris’: „Noul Testament este un raport foarte eterogen si partinitor (!) al incercarilor ortodoxe de a inventa crestinismul. Canonul Scripturii adoptat ar trebui restrans si in acelasi timp extins, pentru a arata respect fata de vechea traditie si deschidere fata de noua. Ar trebui incluse doar lucrarile poetilor (!) convingatori, printr-o licarire a ce se afla dincolo de ceea ce se vede in prezent. Canonul ar trtebui sa fie o colectie de scripturi fara un text fix si fara limite interioare si exterioare, incluzand tematici reprezentative ca legenda regelui Arthur si cavalerii mesei rotunde sau mitul vestului american”…! Ce sa mai vorbim de noile orientari spirituale si de cum ar trebui sa arate canonul biblic potrivit cu orientarile acestor ‘intelepti’ calauzitori ai expertilor in teologie!
Unul dintre episcopii Bisericii Anglicane (vechiul bastion al puternicului protestantism englez, care insa intre timp si-a declarat deplina readerare formala la catolicism), castigator al premiului Nobel, vorbeste si el in aceesi termeni: „Ader la credinta catolica asa cum este ea reprezentata in cartile noastre, in crezul nostru… Insa, dragul meu prieten, cand spunem ca Isus Christos S-a inaltat la cer, doar nu crezi ca S-a urcat intr-un lift ecleziastic care L-a ridicat in stratosfera. Daca esti un crestin care gandeste, iti dai seama ca este un limbaj figurat, nu e vorba de invierea unui cadavru”…! (Si astfel de exemple de indrazneata ‘intelepciune’ sunt cu duiumul!).
Acum cativa ani, papa Benedict vizita la Washington o intrunire de mai mult de 200 de lideri interreligiosi (din toate religiile lumii, nu doar cea crestina), „incurajandu-i sa actioneze nu doar in favoarea pacii, ci si a descoperirii adevarului” (WP), aratand astfel deschis ca pentru liderii reprezentativi ai Romei, mici sau mari, inca nu s-a facut vreun progres in gasirea raspunsului la intrebarea pe care si Pilat o punea lui Isus inca acum 2000 de ani!
Toate astea ni se pot intampla insa si noua. Ca de exemplu in cazul unora dintre bisericile adventiste cuprinse in Conferinta America de Vest- Oceania, ai caror lideri s-au orientat dupa tacticile ‘evanghelizatoare’ ale asa ziselor megabiserici, si care dupa o crestere exonentiala scurta au pierdut calitativ atat de mult incat apoi s-a renuntat chiar si la cate ceva din statutul de adventism!
In concluzie, nu putem decat sa subliniem importanta elementelor ce tin de fundamentul credintei: „Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta!” (Prov.3:5).