Omul care se crede înțelept
Studiul X – Trimestrul I
Luni, 2 martie 2015
În ultima vreme, lumea noastră (în special lumea occidentală) a fost luată în stăpânire de concepția despre natura relativă a adevărului. Se crede că un lucru care este adevărat pentru o persoană sau pentru o societate s-ar putea să nu fie adevărat și pentru altă persoană sau altă societate. În anumite privințe, Ideea aceasta este corectă (în unele zone din lume se conduce pe partea dreaptă, în altele, pe partea stângă a șoselei), însă în unele domenii, și mai cu seamă în sfera morală, este o eroare periculoasă. Unele lucruri sunt bune și altele sunt rele oriunde am trăi în lumea aceasta și oricare ar fi preferințele noastre personale. Noi suntem datori să ne supunem concepțiile Cuvântului lui Dumnezeu și adevărurilor din el. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie criteriul final pentru a ști ce e bine și ce e rău, ce e corect și ce e greșit.
2. Citește Proverbele 26:11,12. (Vezi și Judecătorii 21:25; 1Corinteni 1:20,21; 2:6,7; 2Corinteni 1:12.) De ce fel de atitudine trebuie să ne ferim?
Proverbele 26
11 Cum se întoarce câinele la ce a vărsat, aşa se întoarce nebunul la nebunia lui.
12 Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el.
Judecatori 21
25 Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.
1Corinteni 1
20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?
21 Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
1Corinteni 2
6 Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.
7 Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,
2Corinteni 1
12 Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume şi mai ales faţă de voi cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
Ideea de a face doar ce crezi tu că este bine nu este deloc nouă. Dar este și astăzi la fel de greșită ca înainte. După cum s-a amintit deja, niciunul dintre noi nu înțelege totul, de fapt, noi nu înțelegem nimic pe deplin. Cu toții avem de crescut într-o privință sau alta și, de aceea, trebuie să fim sinceri și să admitem că nu deținem toate răspunsurile.
Cât despre nebuni, motivul de îngrijorare este acela că nebunia lor îi va influența și pe alții. Ei sunt convinși mai mult ca oricine de înțelepciunea lor și, în mod sigur, își vor repeta nebunia. Și s-ar putea să fie atât de convingători, încât alții să-i creadă înțelepți, să-i onoreze și să le ceară sfat, fapt care poate genera multe probleme (Proverbele 26:8). Nebunia se va propaga, dar, sub eticheta de ,,înțelepciune”, poate fi mult mai dăunătoare. Iar susținătorii ei vor fi atât de prinși în ea, încât nici nu-și vor da seama de nebunia lor!
Proverbele 26
8 Cum ai pune o piatră în praştie, aşa este când dai mărire unui nebun.
Cât de des ești tentat să faci compromis în privința unor valori și adevăruri fundamentale? Ce se întâmplă când anumite valori fundamentale intră în conflict? Cum putem ști care dintre ele are prioritate?
***********************************************************
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND – TRIMESTRUL I
Romani 4
1 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”
4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
5 pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.
6 Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
7 „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!
8 Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”
9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.”
10 Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
11 Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta
12 şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.
Moştenirea vine prin credinţă
13 În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.
14 Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită,
15 pentru că Legea aduce mânie, şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
16 De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
17 după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta”.
19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.
22 De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”
23 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”,
24 ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.
