Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
(Psalmii 46:1)
Era ora de dat mâncare la găini. Însă încântarea mea de a hrăni puii era umbrită de teama de unul dintre numeroşii prădători din Sudanul de Sud – cobrele.
Se lăsa deja întunericul când unul dintre studenţii mei sudanezi, Avram, s-a apropiat şi am auzit gălăgie la găini. El a mers să vadă ce se întâmplă. S-a întors repede, abia trăgându-şi sufletul, spunând:
– Doamnă, patru pui sunt morţi şi o găină abia se mai zbate!
Am alergat la coteţul găinilor şi am încercat să văd unde e prădătorul. Cu o lanternă în mână, am reuşit să văd ameninţarea cu piele lucioasă printre rafturile de plastic.
– Avram, repede! i-am strigat. Adu-mi un cuţit mare!
A alergat în casă şi a găsit un cuţitaş de bucătărie. Of, ce necaz! Cuţitaşul era tot ce aveam, aşa că l-am folosit ca să lovesc şarpele. Unde îl lovisem? Nu eram sigură, pentru că foarte repede el a alunecat în celălalt coteţ, unde găinile se odihneau.
Ştiam că şarpele va omorî mai multe biete creaturi, aşa că m-am luat după el. Şi am văzut că partea rănită se prinsese în sârma coteţului. Era prins! Am luat câteva beţe şi l-am lovit nebuneşte peste coadă. Apoi am simţit ceva ud pe păr şi în ochi şi l-am auzit pe Avram strigând:
– Doamnă, cobra vă scuipă!
Era venin! Ştiam că poate fi mortal. Într-o clipă, ochii au început să mă doară, să se umfle şi să ehmine secreţii. Cine să mă ajute acum?
Chiar atunci soţul meu, Edwin, a apărut însoţit de echipa medicală care sosise din Virginia, Statele Unite. Mersese să îl ia de la aeroport, cale de 18 kilometri, pentru a-i aduce în campusul seminarului unde locuiam noi. Asistenta m-a întrebat ce păţisem şi mi-a oferit antiveninul ei personal, spunând:
– Acum ştiu de ce am luat medicamentul acesta. Era pentru tine.
De unde ştiu că a venit chiar la timp pentru a mă salva? Pentru că altfel, fără antiveninul ei, aş fi fost acum moartă sau oarbă ireversibil. Dumnezeu există şi îi pasă de mine şi de tine.
RUFINA C. GULFAN
