Vineri, 16 aprilie Un gând de încheiere

 

 

„Curcubeul, care este un fenomen fizic natural, a fost un simbol potrivit al făgăduinței lui Dumnezeu de a nu mai distruge niciodată pământul printr-un potop. În măsura în care condițiile pământului aveau să fie complet diferite după potop și în multe părți ale lumii ploaia avea să ia locul bobițelor de rouă binefăcătoare care udau solul înainte de potop, ceva trebuia făcut pentru a liniști temerile omului ori de câte ori ploaia începea să cadă. Ochii spirituali pot vedea în fenomenele naturale revelațiile lui Dumnezeu despre Sine Însuși (vezi Romani 1:20). Astfel, curcubeul este pentru cel credincios o dovadă că ploaia va aduce binecuvântări, nu o distrugere universală.” – „The SDA Bible Commentary”, vol. 1, p. 265.

 

Rezumat: În studiul din săptămâna aceasta am remarcat că legămintele pe care Dumnezeu le-a făcut cu Noe sunt primele legăminte analizate în mod explicit în Biblie. Ele manifestă preocuparea plină de îndurare a lui Dumnezeu față de membrii familiei omenești și dorința Lui de a intra într-o relație mântuitoare cu ei. „Acest simbol din nor trebuie să le întărească tuturor încrederea în Dumnezeu, căci el este o dovadă a milei și a bunătății divine față de om.” – Ellen G. White, „Istoria mântuirii”, p. 71.

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO