5. Pe ce s-a concentrat finalul rugăciunii de mărturisire?

Neemia 9:32-38
32. Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic şi înfricoşat, Tu care Îţi ţii legământul Tău de îndurare, nu privi ca puţin lucru toate suferinţele prin care am trecut noi, împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, prorocii noştri, părinţii noştri şi tot poporul Tău, din vremea împăraţilor Asiriei până în ziua de azi.
33. Tu ai fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut rău.
34. Împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri n-au păzit Legea şi n-au dat ascultare nici poruncilor, nici înştiinţărilor pe care li le dădeai.
35. Când erau stăpâni, în mijlocul multelor binefaceri pe care li le dădeai, în ţara întinsă şi roditoare pe care le-o dăduseşi, nu Ţi-au slujit şi nu s-au abătut de la faptele lor rele.
36. Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care l-ai dat părinţilor noştri pentru ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!
37. El îşi înmulţeşte roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus din pricina păcatelor noastre; ei stăpânesc după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre, şi suntem într-o mare strâmtorare!”
38. Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el.

Din nou, rugăciunea s-a transformat în laudă la adresa lui Dumnezeu pentru că El este măreț, puternic și minunat, Își ține legământul și este plin de milă. Ei par sinceri în a recunoaște bunătatea lui Dumnezeu față de ei.

De asemenea, cererea a fost prezentată ca un legământ cu Dumnezeu pe care doreau să îl facă, descris în detaliu în capitolul 10. Care era cererea lor? „Și acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic și înfricoșat, Tu care Îți ții legământul Tău de îndurare, nu privi ca puțin lucru toate suferințele prin care am trecut noi” (Neemia 9:32).

Poporul trebuia să plătească tribut împăraților care îl stăpâneau. Asuprirea din toate părțile îi năpăstuia pe israeliții reveniți în țară și ei nu mai puteau să rabde. Trebuiseră să îndure tiranie după tiranie și acum nădăjduiau să fie eliberați.

Este interesant că ei s-au numit „slujitori”. După ce vorbiseră despre necredincioșia lor ca națiune, acum s-au autointitulat astfel. Desigur, slujitorii se supun stăpânilor. Faptul că au folosit acest termen sugerează că și-au dat seama că trebuiau să asculte de Domnul altfel decât înaintașii lor. Aici este exprimată dorința lor de a fi credincioși Domnului și poruncilor Sale. Ca slujitori ai lui Dumnezeu, ei I-au cerut să intervină.

Comunitatea aceea din timpul lui Ezra și Neemia şi-a descris experiența ca pe o „mare strâmtorare” (vers. 37), pe care o compară cu nenorocirea israeliților în Egipt (vers. 9). În rugăciunea lor I-au adus laudă lui Dumnezeu că El a văzut necazul lor din Egipt și nu i-a trecut cu vederea. Apoi I-au cerut să intervină la fel ca în trecut, chiar dacă nu meritau, deoarece nimeni nu a fost credincios – nici împărații, prinții, preoții, prorocii sau părinții. În speranța că Dumnezeu va interveni pentru ei, israeliţii se bazau pe harul și mila lui Dumnezeu și nu pe ei înșiși sau pe faptele înaintașilor lor.

Citește Romani 5:6-8. Cum reflectă aceste versete ce cereau israeliții? Ce mângâiere putem avea comparând cuvintele lui Pavel cu cererea lor?

Romani 5:6-8
6. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
7. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.
8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.