Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos (Filipeni 3:8)

Când au mâncat din fructul aflat în pomul cunoștinței binelui și răului, Adam și Eva au cunoscut prima pierdere – pierderea inocenței. Și inocența a fost înlocuită cu egoism, cu conflicte, cu acuzații și cu dorința de a avea control și supremație asupra celuilalt.

La puțin timp după aceea, au fost martori la prima pierdere a unei vieți, atunci când li s-au dat piei de animal ca să își acopere goliciunea. Când li s-a interzis accesul la pomul vieții, ca nu cumva să mănânce și să trăiască veșnic, ei și-au pierdut și minunatul cămin din grădină, iar ani mai târziu l-au pierdut pe fiul lor Abel, ucis de mâna fratelui său, Cain. În cele din urmă, unul dintre ei și-a pierdut partenerul de viață, iar după un timp partenerul supraviețuitor și-a pierdut și el viața. Atât de multe pierderi, ca urmare a unei singure decizii!

Da, toți cunoaștem realitatea și durerea pierderii și cei mai mulți dintre noi le simțim cel mai profund atunci când pierderea ne lovește familia. Și nici nu este de mirare acest lucru, deoarece în familie avem cele mai strânse legături, de aceea pierderea suferită aici, în diferitele ei forme, ne lovește cel mai greu.

În această săptămână, în timp ce vom continua să urmărim viața de familie, o vom privi în contextul diferitelor pierderi pe care le putem suferi.

1 iunie – Sabatul copiilor

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Judecătorii 7–13

  1. Care sunt cele două cetăți care au refuzat să le dea pâine lui Ghedeon și oștenilor lui?
  2. Câte sute de ani trecuseră de când se așezaseră fiii lui Israel la Hesbon și în Galaad?
  3. Cine pe cine omora după criteriul pronunțării unui cuvânt?
  4. Ce a spus Îngerul Domnului referitor la Numele Său?

Istoria mântuirii, cap. 66

  1. Ce vor face cei nelegiuiți, mânați de o furie ca a (cu furia) demonilor?