Apocalipsa se deschide cu un salut similar celor din epistolele lui Pavel. Inițial, ea a fost trimisă ca scrisoare către cele șapte biserici din Asia Mică din timpul lui Ioan (Apocalipsa 1:11). Însă comentatorii sunt de acord că destinatarii ei sunt toate generațiile de creștini din toate secolele.

4. Care este salutul în următoarele texte și cine sunt cei salutați?

Apocalipsa 1:4,5
4 . Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie,
5 . şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său

Romani 1:7
Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

În ambele pasaje găsim salutul epistolar: „Har și pace vouă!” Expresia este formată din salutul grecesc charis („har”) și cel evreiesc shalom („pace”, „bunăstare”). Observăm că harul și pacea vin din partea celor trei Persoane ale Dumnezeirii care, și aici, și în tot restul cărții, sunt identificate prin limbaj simbolic.

Dumnezeu Tatăl este numit „Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine” (Apocalipsa 1:8; 4:8), făcând referire la numele Yahwé, „EU SUNT CEL CE SUNT” (Exodul 3:14), care indică existența eternă a lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt este menționat prin expresia „cele șapte duhuri” (compară cu Apocalipsa 4:5 și 5:6). Șapte este numărul desăvârșirii. „Cele șapte duhuri” corespund celor șapte biserici în care lucrează Duhul. Imaginea aceasta indică universalitatea lucrării Duhului Sfânt în poporul lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, El fiind cel care le dă credincioșilor puterea necesară pentru a-și împlini chemarea.

Isus Hristos este identificat prin următoarele trei titluri: „Martorul credincios, Cel întâi născut din morți, Domnul împăraților pământului” (Apocalipsa 1:5), care indică moartea Sa pe cruce, învierea Sa și domnia Sa în cer. Apoi se spune ce a făcut şi face: „ne iubește, … ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său” (vers. 5,6).

„Ne iubește” exprimă o acțiune care acoperă trecutul, prezentul și viitorul – o dragoste nepieritoare. Cel care ne iubește ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său. În greacă, aici este o acțiune încheiată într-un moment din trecut: El ne-a spălat de păcatele noastre pentru totdeauna atunci când a murit pe cruce.

Ce se spune în Efeseni 2:6 și Filipeni 3:20? Ce înseamnă aceasta și cum ne bucurăm de statutul de „împărați și preoți” acum, când trăim în lumea aceasta a păcatului? Ce impact ar trebui să aibă acest fapt asupra modului în care trăim?

Efeseni 2:6
El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus

Filipeni 3:20
Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.

Emisiunea „Școala Cuvântului”: