Refacerea relaţiilor şi unitatea

5. Care sunt cei trei paşi recomandaţi de Isus când un membru al bisericii păcătuieşte împotriva altuia? Cum îi aplicăm la situaţiile de astăzi?

Matei 18:15-17
15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.
16. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
17. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.

Scopul urmărit de Isus prin sfaturile din Matei 18 este să păstreze eventualele conflicte dintre membrii bisericii într-un cadru cât mai restrâns posibil – problema să fie rezolvată direct de cele două persoane implicate. Pe măsură ce creşte numărul celor implicaţi în conflict, cresc şi neînţelegerile şi pericolul de a fi lezaţi şi alţii. Se formează tabere şi se trasează linii de luptă. Însă, când creştinii îşi rezolvă problemele între ei, în spiritul iubirii creştine şi al înţelegerii, se creează o atmosferă favorabilă împăcării şi Duhul Sfânt poate lucra la inima lor.

În unele cazuri, apelurile personale pentru rezolvarea conflictului rămân fără răspuns. Îndemnul lui Isus este să luăm atunci cu noi unul sau doi inşi. Să reţinem că acesta este al doilea pas, nu primul! Iar scopul este apropierea oamenilor, nu o distanţare şi mai mare. Cel sau cei care îl însoţesc pe cel lezat nu vin ca să-i dea lui dreptate sau să-l învinuiască pe cel care a greşit. Ei vin ca sfătuitori şi parteneri de rugăciune plini de iubire şi compasiune creştină, pentru a înlesni împăcarea celor doi.

Există şi situaţii în care niciun efort de împăcare nu dă roade. Isus ne învaţă atunci să aducem chestiunea înaintea bisericii. Aceasta nu înseamnă să ne ridicăm în plin serviciu divin şi să spunem ce problemă avem. Locul potrivit (dar numai când primii doi paşi spre împăcare au eşuat) este comitetul bisericii. Să reţinem totuşi că scopul este împăcarea, nu învinovăţirea unuia şi dezvinovăţirea altuia.

„Nu lăsa ca resentimentul să se transforme în răutate. Nu îngădui ca rana să se infecteze şi să erupă în cuvinte otrăvite, care întinează mintea celor ce le ascultă. Nu permite ca gândurile pline de amărăciune să continue să umple mintea ta şi a lui. Mergi la fratele tău şi vorbeşte cu el despre problema în cauză, cu umilinţă şi sinceritate.” – Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, ed. 2004, p. 371