Unul dintre punctele comune ale cărţilor Daniel şi Apocalipsa este organizarea în două mari părţi: cea istorică şi cea escatologică (despre evenimentele din timpul sfârşitului). Relaţia dintre aceste două părţi este foarte strânsă în ambele scrieri. Evenimentele istorice pot fi considerate nişte proiecții, la scară redusă, ale evenimentelor globale din zilele finale. Când studiem evenimentele din istoria Vechiului Testament, ne putem face o idee despre ce se va întâmpla în zilele noastre şi mai departe. Principiul acesta se regăseşte totuşi şi în afara cărţilor Daniel şi Apocalipsa.

1. Ce exemplu dat de Pavel ilustrează principiul discutat mai sus?

1 Corinteni 10:1-11
1. Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,
2. toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;
3. toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească
4. şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.
5. Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu.
6. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.”
8. Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.
9. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.
10. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul.
11. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.

După cum aminteam în studiul anterior, unele relatări din Daniel (Daniel 3:6,15,27; 6:6-9,21,22) prezintă evenimente dintr-o anumită perioadă şi dintr-o anumită zonă a lumii care reflectă, până la un punct, evenimentele din timpul sfârşitului descrise în Apocalipsa. Când studiem aceste relatări, reuşim să ne formăm o idee despre încercările cu care se va confrunta poporul lui Dumnezeu la sfârşit, la scară mai mare. Dar poate că ideea cea mai importantă este asigurarea eliberării din tot ce avem de îndurat pe pământul acesta. Dintre multele promisiuni pe care ni le dă cartea Apocalipsa, cea mai semnificativă este cea a biruinţei celor credincioşi.

Cu mici excepţii, partea istorică din Apocalipsa este formată din capitolele 1–11, iar partea despre timpul sfârşitului, din capitolele 13–22.

2. Unde ar trebui plasată în timp Apocalipsa 12:1-17 (în trecut sau în viitor) şi de ce?

Apocalipsa 12:1-17
1. În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
2. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască.
3. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
4. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
5. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
6. Şi femeia a fugit în pustiu, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
7. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
8. dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
10. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
11. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
12. De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”
13. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.
14. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.
15. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
16. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură.
17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

Capitolul acesta aparţine ambelor părţi. De ce? Pentru că prezintă conflicte trecute – expulzarea din cer a lui Satana (Apocalipsa 12:7-9), atacarea de către Satana a Pruncului Isus (Apocalipsa 12:4) şi persecutarea bisericii în secolele următoare ale istoriei creştine (Apocalipsa 12:14-16) – şi apoi atacul desfăşurat de Satana împotriva rămăşiţei din timpul sfârşitului (Apocalipsa 12:17).

Se spune că lecţia pe care ne-o dă istoria este aceea că nu ne însuşim niciodată lecţiile ei. Oamenii repetă greşelile înaintaşilor lor. Ce putem face pentru a evita aceste greşeli?

(Visited 1.438 times, 1 visits today)