Dumnezeu a avertizat lumea cu privire la o catastrofă iminentă doar în două ocazii: prima dată, în timpul lui Noe (Geneza 6:13-18; Matei 24:37), iar a doua oară, prin soliile celor trei îngeri (Apocalipsa 14:6-12). Soliile acestea dau vălul la o parte şi ne prezintă evenimentelor mondiale viitoare dintr-o perspectivă unică. Înţelegerea noastră cu privire la aceste solii s-a maturizat cu timpul. De exemplu, abia mai târziu s-a înțeles că îndreptăţirea prin credinţa în Hristos este adevărul central al soliei îngerului al treilea (vezi Ellen G. White, Evanghelizare, ed. 2008, p. 152). Cu alte cuvinte, esenţa mesajului nostru prezent, pe care am fost chemaţi să-l proclamăm în lume, o constituie Isus şi marea Sa jertfă pentru noi.

4. Care este ideea principală a celor trei solii? Ce le transmit ele locuitorilor planetei? Ce responsabilitate avem noi cu privire la mesajul lor şi o viață corespunzătoare cu ceea ce credem?

Apocalipsa 14:6-12
6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
7. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”

9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!
12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

Misiunea noastră, ca adventişti de ziua a şaptea, în pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos, este să prezentăm adevărul soliilor celor trei îngeri. Oamenii trebuie să aibă ocazia să ia o decizie cu privire la veşnicie. Rolul creștinului este să conlucreze cu Dumnezeu în această misiune (2 Corinteni 5:20; 6:1-4).

„Într-un anumit sens, adventiştii de ziua a şaptea au fost trimişi în lume ca veghetori şi purtători de lumină. Lor le-a fost încredinţată ultima avertizare pentru o lume care piere. Asupra lor străluceşte lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor li s-a dat de îndeplinit o lucrare de cea mai mare importanţă – proclamarea primei, a celei de-a doua şi a celei de-a treia solii îngereşti. Nu există nicio altă lucrare de o asemenea importanţă. Ei nu trebuie să îngăduie ca altceva să le absoarbă atenţia.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, ed. 2010, p. 20

De regulă, când vine vorba despre evenimentele ultimelor zile, gândul ne zboară în primul rând la date şi scheme. Şi acestea sunt importante, dar ce să facem ca să-L păstrăm în centrul mesajului nostru pe Isus şi jertfa Sa pentru noi?