Din tot ce avem mai bun

4. Ce lecţie putem desprinde din Luca 7:37-47 cu privire la adevăratul motiv de a-I aduce daruri lui Dumnezeu?

Luca 7:37-47
37. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor
38. şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir.
39. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”
40. Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el.
41. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci.
42. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?”
43. Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”
44. Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.
45. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
46. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.
47. De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”

Maria a intrat în odaie şi L-a văzut pe Isus stând întins la masă. A spart vasul de alabastru cu nard scump şi I-a uns picioarele cu el. Unii au considerat fapta ei nepotrivită, dat fiind modul în care îşi câştigase existenţa.

Însă ea fusese eliberată de sub stăpânirea demonilor (Luca 8:2). Apoi, Isus l-a înviat pe Lazăr, fratele ei. Inima ei era plină de recunoştinţă. Parfumul era cel mai valoros lucru pe care îl deţinea şi a ales să i-L ofere lui Isus în semn de mulţumire.

Incidentul acesta surprinde adevăratul motiv pentru care ar trebui să-I aducem daruri lui Dumnezeu: recunoştinţa. Cum altcumva am putea răspunde la darul inestimabil al harului Său? Generozitatea Sa ne îndeamnă să dăruim, iar generozitatea şi recunoştinţa sunt cele două ingrediente ale dăruirii autentice, inclusiv a timpului, a puterii fizice, a talentelor şi a bunrilor noastre.

5. Ce principiu privitor la aducerea darurilor putem desprinde din textele următoare?

Exodul 34:26
Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Iedul să nu-l fierbi în laptele mamei lui.”

Leviticul 22:19-24
19. să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentru ca jertfa să fie primită.
20. Să nu aduceţi niciuna care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită.
21. Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţumire, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bunăvoie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n-aibă niciun cusur în ea.
22. Să n-aduceţi niciuna care să fie oarbă, slută sau ciuntită, care să aibă bube, râie sau pecingine; din acestea să n-aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului.
23. Ca dar de bunăvoie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruinţe, nu va fi primit.
24. Să n-aduceţi Domnului un dobitoc cu boaşele frânte, stricate, smulse sau tăiate; să nu-l aduceţi ca jertfă în ţara voastră.

Numeri 18:29
Din toate darurile care vi se vor da, să luaţi întâi toate darurile pentru Domnul; din tot ce va fi mai bun, să luaţi întâi partea închinată Domnului.

Poate că darurile noastre cele mai bune ni se par mici, însă Dumnezeu le prețuiește. Când Îi aducem din tot ce avem mai bun, dovedim că El ocupă primul loc în viaţa noastră. Noi nu-I dăm daruri ca să primim favoruri, ci din recunoştinţă pentru ce ne-a dat El prin Hristos Isus.

„Consacrarea deplină şi generozitatea, alimentate de dragostea recunoscătoare, vor face ca şi cel mai mic dar, cea mai mică jertfă adusă de bunăvoie, să poarte mireasma cerului şi să capete o valoare inestimabilă. Totuşi, după ce I-am adus de bunăvoie Mântuitorului nostru tot ce puteam aduce, oricât de preţios ar fi acel dar pentru noi, dacă ne vom da seama cu adevărat cât de mult Îi datorăm lui Dumnezeu şi cât de recunoscători ar trebui să-I fim, tot ce am oferit ni se va părea insuficient şi sărăcăcios. Dar îngerii iau aceste daruri, care nouă ni se par sărace, şi le prezintă înaintea tronului ca pe o jertfă de un miros plăcut, şi sunt primite.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, ed. 2011, p. 347