3. Ce ne spune relatarea următoare despre veridicitatea credinţei lui Avraam?

Geneza 22:1-12
1. După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
2. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.
5. Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.”
6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.
7. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”
8. „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.
9. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10. Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său.

11 .Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
12. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”

Credinţa nu este un eveniment unic în viaţă. Nu este suficient să o exprimăm într-un mod convingător o singură dată pentru a demonstra că suntem creştini loiali şi credincioşi, care trăim prin har, acoperiţi de sângele lui Hristos.

De exemplu, actul de credinţă al lui Avraam de pe muntele Moria (Geneza 22) stârneşte uimirea lumii religioase de mii de ani încoace. Însă, la Avraam, credinţa nu a apărut ca prin minune atunci când a avut nevoie de ea. Viaţa lui anterioară de credincioşie şi ascultare a făcut posibil acest mare act de credinţă. Dacă anterior acestui eveniment ar fi fost necredincios în mod frecvent, nu ar fi trecut testul. Şi nu încape îndoială că el a continuat şi după acest eveniment să aibă o viaţă de credinţă.

Ideea este că nici credinţa celui care este conştient că este doar un administrator, nu proprietar, nu este un act ocazional. Cu timpul, ea devine fie mai profundă şi mai puternică, fie mai superficială şi mai firavă, după cum este exercitată sau nu.

4. Care este sursa credinţei şi cum putem avea credinţă?

Evrei 12:2
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Singura noastră opţiune ca administratori credincioşi este „să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12:2). Cuvântul „Desăvârşirea” apare doar aici în tot Noul Testament şi poate fi tradus și prin „Desăvârşitorul”. Aceasta înseamnă că Isus doreşte să ne desăvârşească credinţa, s-o aducă la maturitate (Evrei 6:1,2). De aceea, viaţa de credinţă este o experienţă dinamică: credinţa creşte, se dezvoltă şi se maturizează.

(Visited 8 times, 1 visits today)