1. Redă pe scurt mesajul lui Pavel din Romani 5:1-5. Ce lecţie personală poţi desprinde de aici?

Romani 5:1-5
1. Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
2. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
4. răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.

Textul original nu spune „fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi”, ci „am fost socotiţi neprihăniţi”. Verbul grecesc exprimă o acţiune încheiată. Noi am fost declaraţi neprihăniţi sau consideraţi neprihăniţi, nu prin vreo faptă a Legii, ci prin Isus Hristos. Viaţa desăvârşită trăită de Isus pe pământ şi ascultarea Sa desăvârşită de Lege au fost puse în contul nostru.

În acelaşi timp, toate păcatele noastre au fost puse asupra Lui şi, în felul acesta, noi putem fi scutiţi de pedeapsa pe care o merităm. Pedeapsa a căzut asupra lui Hristos pentru noi, în locul nostru, aşa încât nu mai este necesar să o suferim. Există oare o veste mai bună pentru păcătos?

Nu putem decât să „ne bucurăm” (versetul 2) în această speranţă! Dar să ne bucurăm chiar şi în necaz? Da, oamenii îndreptăţiţi se pot bucura în necaz, deoarece şi-au pus credinţa în Isus Hristos. Ei au încredere că Dumnezeu va avea grijă ca toate lucrurile să fie spre binele lor. Ei consideră că este o cinste să sufere pentru Hristos. (Vezi şi 1 Petru 4:13.)

Observaţi, de asemenea, seria de efecte din Romani 5:35.
1. Răbdare. Cuvântul grecesc hupomone înseamnă „perseverenţă”. Este vorba despre perseverenţa pe care o dezvoltă necazul în cel care îşi păstrează credinţa şi nu îşi pierde speranţa în Hristos, nici chiar atunci când trece prin încercări şi suferinţe grele.
2. Biruinţă. Cuvântul grecesc dokime înseamnă „care este aprobat”; de aici, „caracter” sau, mai precis, „caracter aprobat”. Cel care suportă cu perseverenţă încercările îşi formează un „caracter aprobat” de Dumnezeu.
3. Nădejdea. Perseverenţa şi aprobarea dau naştere în mod firesc speranţei – speranţei găsite în Isus şi în făgăduinţa mântuirii prin El. Atâta timp cât rămânem ataşaţi de Isus în credinţă, pocăinţă şi ascultare, avem toate motivele să sperăm.

Care este cea mai mare speranţă a ta? Poate ea să se împlinească prin Isus? Are şanse să se împlinească? Dacă nu, eşti sigur că este bine să-i acorzi atâta importanţă?

Emisiunea „Școala Cuvântului” – Speranța Tv: