De ce să ne întoarcem în robie?

8. De ce privea Pavel cu atâta seriozitate învăţăturile false care circulau printre galateni? Galateni 4:8-20

Galateni 4:8-20
8 Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.
9 Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?
10 Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.
11 Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.
12 Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate.
13 Dimpotrivă, ştiţi că în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată.
14 Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus.
15 Unde este, dar, fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat.
16 M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?
17 Nu cu gând bun sunt plini de râvnă ei pentru voi, ci vor să vă dezlipească de noi, ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei.
18 Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de faţă la voi.
19 Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!
20 O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred!

Pavel nu precizează la ce tip de practici religioase se întorseseră galatenii, dar este destul de evident că se referă la obiceiurile și practicile iudaismului, a căror consecinţă era robia spirituală. Acest fapt era atât de periculos şi de dăunător, încât se simte nevoit să le atragă atenţia că, prin ceea ce făceau, renunţau la înfiere şi se întorceau în robie.

9. Ce spune Pavel că făceau galatenii? De ce a dezaprobat el practica aceasta? Galateni 4:9-11

Galateni 4:9-11
9 Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?
10 Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.
11 Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.

Mulţi consideră că prin cuvintele: „zile, luni, vremuri şi ani” (vers. 10) Pavel se opune nu numai păzirii legii ceremoniale, ci şi Sabatului. Însă această interpretare nu are suficientă susţinere în textul biblic. În primul rând, dacă ar fi intenţionat să facă referire la Sabat şi la alte practici iudaice specifice, atunci Pavel ar fi precizat lucrul acesta, după cum o face în Coloseni 2:16. În al doilea rând, el spune clar că obiceiul acesta le răpea galatenilor libertatea în Hristos şi îi ducea la robie. „Dacă păzirea Sabatului zilei a şaptea îl înrobeşte pe om, înseamnă că Însuşi Creatorul a intrat în robie atunci când a respectat primul Sabat din istoria lumii!” – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 967. Pe de altă parte, de ce a păzit Isus Sabatul şi i-a învăţat şi pe alţii să-l ţină, dacă păzirea lui le răpea oamenilor libertatea pe care o aveau în El? (Vezi Marcu 2:27,28; Luca 13:10-16.)

Marcu 2:27,28
27 Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;
28 aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”

Luca 13:10­-16
10 Isus învăţa pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului.
11 Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.
12 Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.”
13 Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.
14 Dar fruntaşul sinagogii, mâniat că Isus săvârşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Sunt şase zile în care trebuie să lucreze omul; veniţi, dar, în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!”
15 „Făţarnicilor”, i-a răspuns Domnul, „oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă?
16 Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”

Cum trebuie să reacționăm în fața învățăturilor false care circulă în prezent?

Emisiunea „Școala Cuvântului” – Speranța Tv: