Temeiul îndreptățirii noastre

4. Care era concepția lui Pavel despre obținerea neprihănirii? Galateni 2:16; vezi și Filipeni 3:9 sau Romani 3:20.

Galateni 2:16
Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

Filipeni 3:9
și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

Romani 3:20
Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Şi pentru creştinii iudei credinţa în Hristos era importantă – ei erau cu toţii urmaşi ai lui Isus şi credeau în El. Dar comportamentul lor arăta că, pentru ei, doar credinţa nu era suficientă, ci trebuia completată cu ascultarea, de parcă ascultarea lor ar fi putut adăuga ceva la actul îndreptăţirii. Îndreptăţirea, argumentau ei, era şi prin credinţă, şi prin fapte. Faptul că, în mod repetat, Pavel pune în contrast credinţa în Hristos cu faptele Legii ne arată că el se împotrivea puternic concepţiei lor.

Credinţa nu era pentru Pavel un concept abstract; ea este strâns legată de Isus. De altfel, expresia tradusă în Galateni 2:16 prin „credinţa în Isus” şi „am crezut în Isus” are o bogăţie de sensuri greu de cuprins în altă limbă. Expresia din limba greacă se traduce, textual, prin „credinţa” sau „credincioşia” lui Isus. Această traducere literală pune în lumină contrastul dintre „faptele Legii”, pe care le facem noi, şi lucrarea lui Hristos pentru noi, faptele pe care El, în credincioşia Sa (de aici şi „credincioşia lui Isus”), le-a făcut pentru noi.

Credinţa nu completează îndreptăţirea, fiindcă nu are niciun merit în ea însăşi. Ea este doar mijlocul prin care Îl primim pe Hristos şi faptele Sale săvârşite pentru noi. Nu suntem îndreptăţiţi pe temeiul credinţei noastre sau al credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu, ci pe temeiul credincioşiei lui Isus, credincioşie care cerem să fie aşezată în dreptul nostru, prin credinţă.

Hristos a împlinit tot ce nu au putut să împlinească oamenii şi, de aceea, numai El este credincios lui Dumnezeu în tot ce a făcut. Speranţa noastră este în Hristos, nu în credincioşia noastră.

O traducere siriacă timpurie transmite foarte bine ideea lui Pavel: „De aceea, noi ştim că omul nu este îndreptăţit prin faptele Legii, ci prin credinţa lui Isus Mesia, iar noi credem în El, în Isus Mesia, ca să putem fi îndreptăţiţi prin credinţa Lui, a lui Mesia, şi nu prin faptele Legii.”

De ce singura noastră speranță este credincioșia lui Isus, nu credincioșia noastră?

Emisiunea „Școala Cuvântului” – Speranța Tv: