1. Cât de importantă considera Pavel că este unitatea în biserică și ce le scrie galatenilor că a făcut pentru a o păstra? 1 Corinteni 1:10-13; Galateni 2:1,2,6.

1 Corinteni 1:10-13
10 Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.
11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.
12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” –
13 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?

Galateni 2:1,2,6
1 După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.
2 M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
6 Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.

După ce respinge declaraţia că Evanghelia sa nu ar fi de la Dumnezeu, Pavel îşi îndreaptă atenţia, în Galateni 21:2, spre o altă acuzaţie care îi era adusă. Pare destul de verosimil ca oponenții lui Pavel să fi sugerat că Evanghelia lui nu era în armonie cu ce credeau Petru și ceilalți apostoli, punându-l astfel în postura unui renegat.

Ca răspuns la această acuzaţie, Pavel povesteşte despre o călătorie pe care a făcut-o la Ierusalim, după cel puţin paisprezece ani de la convertire. Deşi nu putem stabili data exactă a acestui eveniment, în perioada aceea nicio călătorie nu se făcea cu uşurinţă. Dacă a călătorit pe uscat de la Antiohia până la Ierusalim, Pavel a parcurs cei aproape patru sute optzeci de kilometri în cel puţin trei săptămâni şi probabil că a întâmpinat tot felul de dificultăţi şi de pericole. În ciuda dificultăţilor, Pavel a făcut călătoria, dar nu pentru că ar fi fost chemat de apostoli, ci la îndemnul Duhului Sfânt. În timpul şederii acolo, el le-a explicat apostolilor Evanghelia sa.

De ce? Nu pentru că s-ar fi îndoit vreo clipă de ceea ce predica. Şi nu pentru că ar fi avut nevoie de vreo reasigurare din partea lor. În definitiv, el avea deja paisprezece ani de când proclama Evanghelia. Dar, deşi nu avea nevoie de permisiunea sau de aprobarea lor, el punea preţ pe susţinerea şi încurajarea primite din partea celorlalţi apostoli.

Prin urmare, învinuirea că mesajul său era diferit era nu numai un atac împotriva lui, ci şi un atac împotriva unităţii apostolilor şi a bisericii însăşi. Menţinerea unităţii dintre apostoli era vitală, întrucât separarea dintre misiunea lui Pavel pentru neamuri şi misiunea bisericii-mamă din Ierusalim ar fi avut consecinţe dezastruoase.

Dacă între creştinii dintre neamuri şi creştinii evrei nu exista unitate, atunci „Hristos era împărţit şi toată energia pe care Pavel o investise şi spera să o investească în evanghelizarea lumii păgâne avea să fie în zadar”. – F. F. Bruce, The Epistle to the Galatians (Grand Rapids, Mich.: William B. Eerdmans Publishing Company, 1982), p. 111

Ce probleme pun în pericol unitatea bisericii astăzi? Odată identificate, cum le tratăm? Ce alte lucruri sunt la fel de importante ca unitatea?

Emisiunea „Școala Cuvântului” – Speranța Tv: