Duhul Sfânt și speranța

8. Cum iau naștere dragostea și speranța în inimile noastre? Romani 5:4,5; 15:13 și 1 Corinteni 13:13.

Romani 5:4-5
4. răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.

Romani 15:13
Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!

1 Corinteni 13:13
Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Duhul Sfânt este Acela care a turnat în inima noastră dragostea lui Dumnezeu. El ne pune în legătură cu Dumnezeu și așază în noi dragostea Sa. Dragostea statornică și neschimbătoare a lui Dumnezeu este motivul și temelia speranței noastre. Fără dragoste, nu ar exista speranță. Numai dragostea dă naștere la speranță. Întrucât dragostea lui Dumnezeu se împletește cu credincioșia Sa, avem minunata speranță că Isus va reveni și ne va lua cu El acasă.

9. Citește Psalmii 31:24. Ce efecte are speranța asupra noastră?

Psalmi 31:24
Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!

Speranța inspiră, dă forță, ne face să cântăm și să fim veseli. Speranța este esențială pentru viață. Fără speranță, ce rost ar mai avea să trăim?

Însă noi suntem plini de speranță, ceea ce înseamnă mai mult decât a fi optimiști. Optimistul crede că lucrurile vor progresa: vremea, economia, notele școlare, finanțele etc. se vor schimba în bine. Dar speranța noastră se bazează pe credincioșia lui Dumnezeu și pe promisiunile făcute de El şi împlinite în trecut. Noi credem că Dumnezeu va face ce a spus fiindcă El este credincios și adevărat. Dumnezeu S-a dovedit a fi demn de încredere și neschimbător. Statornicia și credincioşia Sa constituie fundamentul speranței noastre. Speranţa noastră este ancorată în Isus Cel răstignit. Când privim la cruce, înțelegem că dragostea lui Dumnezeu pentru noi este foarte reală. Isus răstignit pe cruce pentru păcatele noastre ne descoperă nouă și universului într-un mod nemaiîntâlnit cum este Dumnezeul nostru într-adevăr. Deși suntem ființe decăzute și efemere, putem avea speranță, dar nu în noi și în „marile” noastre realizări, ci în Dumnezeul care ni S-a descoperit la cruce.

Pe ce făgăduințe ale lui Dumnezeu se bazează speranța adventă? Cum ne influențează ea viața? Cum putem să ne formăm un stil de viață care să reflecte speranța și nu disperarea?