O biserică este, la modul general vorbind, un grup de voluntari care lucrează cu un buget limitat. Capitalul social este un bun important, care creşte şansele ca biserica să atingă nişte obiective pe care, altfel, i-ar fi cu neputinţă să le atingă. Un exemplu este obiceiul pe care îl au agricultorii, în unele părţi ale lumii, de a se ajuta unii pe alţii la recoltat. Şi noi putem colabora cu alţii pentru a atinge obiective benefice pentru toţi, atunci când lucrul acesta este realizabil şi util, după o analiză riguroasă a situaţiei.

Citeşte Neemia 2:1-9. care a fost rodul încrederii împăratului Artaxerxe în Neemia?

Neemia 2:1-9
1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
2. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică
3. şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită, şi porţile ei sunt arse de foc?”
4. Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor
5. şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”
6. Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme.
7. Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,
8. şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9. M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oştii şi nişte călăreţi.

„Mijloacele de care [Neemia] ducea lipsă le-a cerut de la aceia care erau în stare să i le dea. Domnul este şi astăzi binevoitor să mişte inimile acelora care au bunurile Sale în favoarea cauzei adevărului. Aceia care lucrează pentru El trebuie să se folosească de ajutorul pe care El îi îndeamnă pe oameni să-l dea. […] S-ar putea ca dăruitorii să nu aibă credinţă în Hristos, să nu cunoască Cuvântul Său, dar darurile lor nu trebuie refuzate pentru acest motiv.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2006, p. 438

Este interesant că, în acest caz, Dumnezeu i-a convins pe păgâni să ajute la progresul lucrării Sale. Învăţăm de aici o lecţie importantă: În măsura în care este posibil, ar trebui să fim dispuşi să colaborăm chiar şi cu persoane care nu sunt de credinţa noastră, dacă această colaborare duce la înaintarea cauzei lui Hristos. Deşi trebuie să fim întotdeauna atenţi la astfel de asocieri, putem să lucrăm împreună cu cei care pot avea un aport semnificativ la proiectele noastre pentru binele societăţii. Deseori, guvernul, unele firme private sau unele persoane vor fi impresionate de acţiunile noastre umanitare şi îşi vor oferi sprijinul. Sprijinul lor nu trebuie nici acceptat, nici respins în mod automat. El trebuie analizat de la caz la caz, cu rugăciune, şi, înainte de a se lua o decizie, trebuie cerute părerea şi sfatul mai multor persoane.

Care ar putea fi câteva căi prin care să vă construiţi un „capital social” în localitatea voastră, nişte relaţii de colaborare care să se dovedească benefice, mai târziu, nu pentru voi, ci pentru ceilalţi cetăţeni?