Învierea Mântuitorului

Cine le-a adus ucenicilor vestea despre învierea Domnului Isus?

Luca 24:1-11
1. În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră.
2. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt,
3. au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus.
4. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare.
5. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?
6. Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea,
7. când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.”
8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.
9. La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele.
11. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau.

Duminică, femeile s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt cu un singur scop: să încheie ritualul de înmormântare. Deşi fuseseră atâta timp cu Isus, ele nu înţeleseseră cu adevărat ce urma să se întâmple. Nu se aşteptau să găsească mormântul gol sau ca îngerii să le spună:
„Nu este aici, ci a înviat!” (Luca 24:6). Ele au fost primele fiinţe cărora li s-a încredinţat misiunea de a vesti învierea Mântuitorului. Ele s-au grăbit să le dea vestea şi altora, dar nimeni nu le-a crezut (Luca 24:11). Pentru ucenici, cuvintele lor păreau nişte „basme” născocite de nişte femei obosite şi îndurerate (vers. 10, 11). Dar cât de repede aveau să descopere că ele aveau dreptate!

De ce a ocupat învierea Domnului un loc atât de important în predicarea apostolilor şi în credinţa bisericii primare? De ce este ea esenţială şi pentru noi astăzi?

Faptele apostolilor 4:33
Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

1 Corinteni 15:14
Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.

În primele capitole din cartea Faptele apostolilor sunt cel puţin opt referiri la învierea Domnului

Faptele apostolilor 1:22
cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.

Faptele apostolilor 2:22-32
22. Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
24. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
25. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26. De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:
27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.
28. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.”
29. Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.
30. Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
31. despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea.
32. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui.

Faptele apostolilor 3:14,15
14. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
15. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.

Faptele apostolilor 4:1,2,10,12,33
1. Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,
2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.
10. s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

Faptele apostolilor 5:30-32
30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
31. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
32. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.

Învierea este fundamentală pentru lucrarea răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi pentru întreaga credinţă şi existenţă creştină. Apostolul Pavel arată lucrul acesta foarte clar: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). Este zadarnică deoarece numai în învierea Sa găsim speranţă. Fără această speranţă, viaţa noastră se termină aici, o dată pentru totdeauna. Viaţa lui Hristos nu s-a încheiat la mormânt şi avem promisiunea că nici viaţa noastră nu se va încheia acolo!

„Dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci lungul şir de intervenţii ale lui Dumnezeu pentru răscumpărarea şi mântuirea poporului Său se sfârşeşte într-o fundătură, într-un mormânt. Dacă învierea lui Hristos nu este realitate, atunci nu avem nicio asigurare că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu, întrucât moartea are ultimul cuvânt. Credinţa este inutilă pentru că Acela care este obiectul ei nu Şi-a justificat calitatea de Domn al vieţii. Credinţa creştină este atunci încarcerată în mormânt alături de ultima şi cea mai înaltă descoperire de Sine a lui Dumnezeu prin Hristos – dacă Hristos este într-adevăr mort.” – George Eldon Ladd, A Theology of the New Testament, p. 318

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO