El s-a întărâtat de mânie și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. (Luca 15:28)

Să urmărim ce s-a mai întâmplat în parabolă. Fiul cel mare, venind de la câmp și auzind muzică și bucurie, întreabă ce înseamnă toate aceste lucruri. I se spune despre întoarcerea fratelui său și cum fusese tăiat vițelul cel îngrășat pentru ospăț. În cele ce urmează se poate vedea la acest frate mai mare egoism, mândrie, invidie și răutate. El consideră că favorurile făcute fiului risipitor constituie o insultă față de el, tatăl obiectează, dar el nu vrea să vadă lucrurile în adevărata lumină și nici nu vrea să se bucure împreună cu tatăl său pentru că cel ce fusese pierdut a fost găsit. El îi dă tatălui de înțeles că, dacă ar fi fost în locul lui, nu l-ar fi primit înapoi pe fiu și uită că bietul risipitor era propriul frate. El vorbește lipsit de respect cu tatăl său, acuzându-l de nedreptate față de el, în timp ce îl favoriza pe celălalt, care îi risipise averea. Îi vorbește tatălui despre fiul risipitor cu cuvintele „acest fiul al tău”. Dar, fără să țină seama de purtarea lui, de cuvintele lui disprețuitoare și arogante, tatăl îl tratează cu răbdare și blândețe. (…)

Ajunge în cele din urmă fiul cel mare să-și vadă nevrednicia față de un tată atât de bun și grijuliu? Ajunge el să își dea seama că, deși fratele său trăise în nelegiuire, tot fratele lui era și că relația lor nu s-a schimbat? S-a pocăit el de gelozia lui și i-a cerut iertare tatălui său pentru că l-a reprezentat greșit?

Ce ilustrație vie a fost acțiunea acestui frate mai mare pentru copiii necredincioși ai lui Israel, care nu au vrut să se pocăiască, care nu au vrut să admită că vameșii și păcătoșii erau frații lor ce trebuie iertați, căutați și ajutați și nu trebuie să fie lăsați să piară, ci conduși la viața veșnică! Cât de frumoasă este această pildă pentru că arată ce primire îi face Tatăl ceresc fiecărui suflet care se pocăiește! Cât de mult se bucură ființele cerești când văd suflete întorcându-se în casa Tatălui lor! Păcătoșii nu vor întâmpina reproșuri, mustrări, nimic care să le aducă aminte de nevrednicia lor. Tot ce li se cere este pocăința. Psalmistul spune: „Dacă ai fi voit jertfe, Ți-aș fi adus, dar Ție nu-ți plac arderile-de-tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.” – Signs of the Times, 29 ianuarie 1894

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.