I-au pus trupul în mormânt şi l-au jelit zicând:„Vai, frate!” (1 Împăraţi 13:30)

În capitolul 13 din 1 Împăraţi, accentul cade în mod natural fie asupra încumetării lui Ieroboam, fie asupra neascultării prorocului trimis de Dumnezeu. Astăzi însă, vă propun să aruncăm o scurtă privire asupra falsului profet.

Faptul că foloseşte o minciună, pentru a-l determina pe profetul trimis de Dumnezeu să nu asculte de porunca Domnului, pare o atitudine absurdă în situaţia în care ulterior se tânguieşte: „Vai, frate”, apoi lasă ca o ultimă dorinţă pentru cei apropiaţi să fie înmormântat în mormântul celui căruia i-a făcut un rău aşa de mare.

Ce anume a vrut să spună prin expresia „vai, frate”? Să fie un soi de prefăcătorie sau într-adevăr să exprime regrete târzii pentru faptul că a dus pe cineva în păcat? Oricare ar fi fost motivul, atitudinea lui ne oferă oportunitatea să luăm aminte asupra unui păcat adesea neluat în seamă – prilejul de păcătuire.

Mântuitorul avertizează în Luca 17:1: „Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de acela prin care vin!” Prorocul trimis la Ieroboam ar fi trebuit să asculte cu siguranţă de porunca Domnului, dar cine l-a amăgit? Falsul profet aşteaptă mult de la celălalt, dar riscă să nu ia seama la păcatul său.

Dacă ţinem neapărat, putem stoarce din celălalt tot ce are mai rău. Trăsăturile fireşti pot fi uşor provocate, cele duhovniceşti se dezvoltă greu. O vorbă înţeleaptă spune că, dacă vrei să vezi cât de rău este un câine, trebuie să-l asmuţi, dar dacă vrei să vezi cât de credincios poate fi, trebuie să-l hrăneşti. Moise ajunge să lovească stânca pentru că, în loc să găsească oameni care să-i ţină braţele sus, ca Aaron şi Hur, a avut parte numai de provocare. Deseori aşteptăm de la celălalt să refuze să transforme pietrele în pâini, aşa cum a făcut Mântuitorul, şi nu ne gândim că poate nu vine după 40 de zile de relaţie specială cu Tatăl. Şi apoi în ce postură ne aşezăm noi, cei care punem pietrele înaintea lui? Falsul profet a vrut la final să fie înmormântat în acelaşi mormânt cu omul lui Dumnezeu, dar de ce nu şi-a dorit ca să trăiască împreună în ascultare de Dumnezeu?

Trebuie să înţelegem că-i putem duce pe alţii în păcat foarte uşor. Cuvintele noastre, influenţa pe care o răspândim în jur, lucrurile aparent mărunte din viaţa noastră trebuie bine cântărite, pentru ca ele să aducă viaţă, şi nu moarte, celor din jur.

„Cercetaţi-vă temperamentul, atitudinea, cuvintele, scopurile şi faptele… În viaţa religioasă, mulţi lasă cărări strâmbe în urma paşilor lor.” (Solii alese, cartea 1, p. 81)

Cornel Popescu, pastor, Conferința Oltenia

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.