Acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor. (Judecătorii 13:5)

Deşi juruinţa de nazireu era una voluntară şi temporară, în cazul lui Samson, consacrarea a fost o alegere divină, debutând odată cu naşterea sa. Pasajul biblic ne transmite faptul că cerul a avut un plan special cu acest tânăr, chemat să îndeplinească o anumită misiune: eliberarea poporului evreu din robie. Regretabil însă că acest plan divin a fost doar început de el, dar nu şi finalizat.

Samson poate constitui un exemplu al unui conducător ineficient. Bicepşii lui erau puternici, dar coloana sa vertebrală era slabă. Putea fi trecut în Cartea Recordurilor. „Fizic, Samson era cel mai puternic om de pe pământ, dar în ce priveşte stăpânirea de sine, cinstea şi tăria sufletească, el se găsea printre cei mai slabi.” (Patriarhi şi profeţi, p. 164)

Samson nu a reuşit să înţeleagă un lucru important: chemarea divină a fost prin har, iar puterea imensă cu care a fost înzestrat nu era pentru sine, nu i-a fost dată pentru nişte datorii personale, ci scopul unic era izbăvirea poporului.

„Dacă Samson ar fi îndeplinit tot atât de credincios ca şi părinţii lui poruncile divine, ar fi avut parte de o viaţă nobilă şi fericită” (Ibidem, p. 159). Altfel spus, Samson a avut toate premisele să devină unul dintre cei mai străluciţi judecători ai poporului Israel, însă flirtând cu păcatul, încrezându-se în sine şi nefiind dezaprobat imediat, pas cu pas a nesocotit întreg jurământul nazireatului: a băut vin la nunta sa, s-a atins de trupul leului mort, iar în final, pe genunchii Dalilei, şi-a destăinuit secretul că nu a fost tuns niciodată.

Și totuși, în ciuda misiunii eşuate, numele lui apare în galeria eroilor credinţei din Evrei 11.

Ca şi tâlharul de pe cruce, se pare că a prins ultimul tren. Orb, legat în lanţuri, singur în beznă, acolo, la râşniţă, Samson a început să-L caute pe Dumnezeu cum nu o făcuse niciodată mai înainte şi, în final, L-a găsit. Inima lui a început să bată în ritmul pocăinţei, neliniştea sufletească s-a dus, iar pe patul de moarte a primit asigurarea iertării şi, implicit, darul mântuirii.

Ce Mântuitor minunat avem! El nu ne abandonează niciodată, întrucât a plătit un preţ imens pentru fiecare dintre noi.

Paul Pauliuc, pastor, Conferința Moldova

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

(Visited 61 times, 1 visits today)