„Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” Ioan 13:8.

„Deci, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu… Dacă ştiți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:14-17). Ni se dau aici trei motive pentru care ar trebui să ne spălăm picioarele unii altora. În primul rând pentru că Isus a poruncit lucrul acesta. El ne-a spus că noi trebuie să facem aceasta. În al doilea rând pentru că El ne-a dat un exemplu. Si în al treilea rând pentru că noi vom fi fericiţi dacă vom împlini voia Lui.

Te bucuri tu să speli picioarele unei alte persoane? Dar să ţi se spele picioarele? sunt unii dintre noi care au descoperit un înţeles adânc în această lucrare şi au învăţat să-L vadă pe Isus descoperit în serviciul Sfintei Cine. Dacă într-o săptămâna ei iau parte la serviciul Sfintei Cine în biserica lor de bază şi apoi săptămâna următoare vizitează o altă biserică unde se oferă din nou serviciul Sfintei Cine, ei se bucură să ia parte din nou. Dar sunt şi alţii care după ce au luat parte într-o biserică, mergând săptămâna următoare într-o altă biserică unde se oferă serviciul Sfintei Cine, ei zic: „Nu, mulţumesc, ni ne-am făcut datoria pentru trimestrul acesta!” Mai sunt şi alţii care găsesc această lucrare atât de lipsită de gust încât stau acasă în Sabatul Sfintei Cine şi nu iau parte nici măcar o dată pe trimestru.

Un student mi-a zis la sfârşitul unui serviciu al Sfintei Cine care avea loc chiar în săptămâna de rugăciune: „Eu obişnuiesc să-mi spăl singur picioarele!” În conversaţia care a urmat, eu am încercat să subliniez importanţa şi semnificaţia acestui act. Să permiţi altei persoane să facă pentru tine ceea ce de obicei faci tu însuţi, poartă în sine un mesaj. Este umilitor să apelăm la Dumnezeu să facă pentru noi ceea ce noi trebuie să facem şi vrem să facem pentru noi înşine. Ce e mai greu: să permiţi unei alte persoane să-ţi spele picioarele, sau să speli tu însuţi picioarele unei alte persoane? Răspunsul obişnuit este că e mai greu să permiţi unei alte persoane să-ţi spele ţie picioarele. Este jenant. Nouă ne este greu să admitem că avem nevoie să lăsăm pe altcineva să facă ceva pentru noi – că noi nu putem realiza totul prin noi înşine. Petru a găsit că era umilitor să lase pe Isus să-i spele picioarele şi a obiectat privitor la această necesitate până când Isus i-a descoperit că numai prin a se umili pe sine însuşi aşa încât să accepte ca Isus să-i spele picioarele putea el să aibă parte cu Isus. Noi nu vom putea fi curăţiţi decât dacă îngăduim ca mândria noastră să fie umilită prin acceptarea slujbei pe care Isus doreşte să o aducă în dreptul nostru.

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.