„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” Filipeni 2:5-7.

Un evanghelist adventist de ziua a şaptea a fost confruntat cu întrebarea de ce, spre deosebire de toate celelalte biserici, adventiştii dau atâta atenţie Sabatului. El a zis: Noi credem în păzirea Sabatului, aducând în felul acesta cinste creaţiunii, pentru că aceasta este ceea ce Biblia spune, şi noi vrem să urmăm întocmai spusele Bibliei. Persoana care-l confruntase cu această întrebare i-a răspuns: Nimeni nu păstrează absolut tot ce este scris în Biblie. Este imposibil. Dacă ai crede şi ai urma tot ce se spune în Biblie, atunci ar trebui să ne spălăm picioarele unii altora. Evanghelistul a răspuns: Da, noi facem lucrul acesta.

Este adevărat că sunt foarte puţine biserici creştine în ziua de astăzi care mai cred în celebrarea tuturor părţilor care cuprind Cina Domnului. Unii iau numai pâinea, alţii iau şi pâinea şi paharul, dar prea puţini împlinesc actul umilinţei. Ioan 13 este singurul loc din cele patru evanghelii în care ni se descrie actul spălării picioarelor. Să citim şi noi începând de la primul verset: „Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean, şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.”

Ce tablou extraordinar! Creatorul universului aplecându-Se să spele picioarele prăfuite şi obosite ale fiinţelor pe care El însuşi le creiase. Aceasta pare a fi o reilustrare a întrupării Sale, prin care El S-a dezbrăcat de hainele împărăteşti, pe care le purta în ceruri, şi a venit ca să fie născut aici ca unul dintre noi, pentru a putea sluji nevoilor noastre. Isus ni se descoperă într-un mod cu totul deosebit în actul comuniunii. El ne este descoperit ca Acela căruia nu I-a fost ruşine să ne numească fraţii Lui, să iasă în întâmpinarea noastră şi să ne curăţească de întinăciunea păcatului.

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.