„Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” Romani 8:37

Când vorbim despre ascultarea prin credinţă, nu vorbim despre o viaţă lipsită de eforturi. Noi vorbim despre un efort care vine în mod natural, în loc de a fi ceva forţat. Noi trebuie să ne ferim de o religie care ne învaţă să stăm şi să aşteptăm fără să facem nimic. A existat un grup de oameni religioşi numit „Liniştiţii” care aveau o astfel de doctrină. Ei aşteptau ca Dumnezeu să facă totul. Dumnezeu nu poate răspunde El însuşi la invitaţia Sa în dreptul nostru. Noi suntem cei ce trebuie să răspundem la această invitaţie. Aceasta este modalitatea prin care noi cooperăm cu El.

Unii dintre noi au ideea că noi ne vom petrece cea mai mare parte din viaţa noastră luptând şi scrâşnind din dinţi într-o încercare de a ne abţine de la păcat, şi că undeva spre sfârşitul vieţii creştine, chiar înainte de a muri, noi ne vom vedea eforturile răsplătite prin faptul că păcatul nu ne va mai părea ispititor. Vestea cea bună este însă că biruinţa supremă este la îndemîna noastră acum.

Pe când eram adolescent, mă gândeam că probabil cam pe când voi ajunge la 20 de ani voi experimenta o astfel de biruinţă. Pe când mă apropiam de vârsta de 30 de ani am crezut că se va întâmpla după ce voi trece de 30 de ani. Pe când eram foarte aproape de vârsta de 40 de ani eram încă repetent. Şi am crezut că se va întîmpla după ce voi trece de 40 de ani. Nu trebuie să vă mai spun ce gândesc acum! Dar oare, experienţa devenirii unei noi făpturi în Hristos trebuie să aştepte un timp atât de îndelungat? Trebuie oare să aşteptăm până când suntem atât de bătrâni încât nu mai putem păcătui chiar dacă am vrea, pentru că suntem prea neputincioşi! Credem noi în neprihănirea prin senilitate!

Bunicii mei mi-au spus că ei încă aşteaptă ca toate lucrurile să se facă noi. Vârsta nu este factorul determinant. Ceea ce face diferenţa între omul cel vechi şi o făptură nouă este a fi în Hristos. Aici este marele dacă – „dacă este cineva în Hristos.”

Ori de câte ori noi suntem în Hristos, adică în legătură cu El, şi depinzând de puterea Lui, noi vom fi nişte făpturi noi. Dacă noi însă vom părăsi această legătură cu Isus, şi vom căuta să conducem noi înşine problemele vieţii noastre, atunci vom pierde bătălia cu Satana, vom cădea şi vom suferi înfrângeri. Dar este privilegiul fiecăruia dintre noi astăzi de a fi în Hristos, atâta timp cât noi alegem să depindem de puterea lui Hristos.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden

 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.