„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Filipeni 2:13

Una din problemele grele care au nedumerit şi frământat pe creştini de-a lungul anilor este generată de întrebarea: Ce rol are voinţa noastră după convertire? Au existat multe discuţii şi întrebări privitoare la voinţă, dar cele mai multe dintre aceste discuţii privesc rolul voinţei înainte de convertire – dacă omul este liber să fie mântuit sau nu. Foarte puţin s-a discutat despre rolul voinţei după convertire. Cuvântul inspirat însă conţine câteva declaraţii clasice cu privire la acest subiect.

Ce rol avem noi în privinţa mântuirii şi a eliberării noastre de păcat? Mărturii alese, vol. 1, pag. 381, spune: „Nu permiteţi nimănui să prezinte ideea că omul are prea puţin sau nimic de făcut în ce priveşte biruinţa; pentru că Dumnezeu nu face nimic fără cooperarea omului. Nici să nu ziceţi că după ce aţi făcut tot ce s-a putut prin forţe proprii, Isus vă va da apoi şi ajutorul Său. Hristos a zis: ‘Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.’” „Tot ceea ce omul poate să facă în privinţa mântuirii Sale este de a accepta invitaţia: ‘Cine vrea, să vină să ia din apa vieţii fără plată.’” Ibid., pag. 343. Să tragem deci concluzia: există o parte pe care noi trebuie să o facem, şi aceasta este de a lua din apa vieţii fără plată.

Aceasta nu pare însă o concluzie destul de concretă. Unde este apa vieţii? Acelaşi autor defineşte apa vieţii în Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 113: „Prin legătura cu Hristos, prin rugăciune şi studiul marilor şi preţioasele adevăruri ale Cuvântului Său, noi vom fi hrăniţi aşa cum sunt hrănite nişte suflete flămânde; şi după cum se întâmplă cu cei însetaţi după apa fizică, tot aşa şi noi vom fi reîmprospătaţi la fântâna vieţii.” Aşadar, cum ne împărtăşim noi cu apa vieţii? Prin comuniunea cu Hristos, prin rugăciune şi prin studiul Cuvântului Său.

Una din problemele pe care noi le avem în încercarea noastră de a trăi o viaţă creştină este că adesea încercăm din greu să facem ceea ce Dumnezeu ne-a spus dinainte că nu putem, şi anume să luptăm împotriva păcatului şi a diavolului. Şi noi nu depunem nici un efort spre a face ceea ce El ne-a invitat să facem, adică să căutăm legătura cu El. Aceasta nu vrea să însemne că faptele nu au importanţa lor, dar aici vorbim despre metodă. Şi metoda de a cunoaşte darurile lui Dumnezeu este numai prin exercitarea credinţei. Dacă noi vom depune efortul necesar pentru a veni la Isus, şi a continua să venim la El, El îşi va împlini făgăduinţa de a lucra în noi şi voinţa şi înfăptuirea.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden

 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.