Dumnezeu îți va purta de grijă - Devoțional femei. Acest eveniment mi-a întărit încrederea în Dumnezeu, care Se ocupă chiar de cele mai mici detalii din viaţa noastră. Astăzi, dacă te confrunţi cu provocări care par de netrecut, ai credinţă în Dumnezeu.

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! – Isaia 65:24

Era luna iulie a anului 1995. Eu şi soţul meu ne îndreptam spre adunarea Conferinţei Generale organizată în acel an la Utrecht, Olanda. Prima oprire a fost Londra, Anglia. În loc să facem turul tradiţional, pe care îl parcurseserăm de mai multe ori, am ales să petrecem timpul cu familia la care găzduiam.

După ce întâlnirile bisericii au luat sfârşit, ne-am aventurat într-un tur de vizitare a opt ţări din lume. Pe 12 iulie am ajuns în Veneţia, Italia. S-a întâmplat ca în acea zi să fie aniversarea căsătoriei noastre. Mai mulţi membri ai familiei ne-au sunat pentru a ne felicita.

Pe 13 iulie am primit mai multe mesaje care mă anunţau că familia mea încerca să ia legătura cu mine. Acest lucru părea neobişnuit şi am presimţit că ceva rău se întâmpla. Când, în cele din urmă, am reuşit să iau legătura cu membrii familiei deja bănuiam că vor urma nişte veşti mai puţin bune. Mi s-a spus că tatăl meu vitreg suferise un infarct major.

Grupul cu care călătoream urma să ajungă la Londra în câteva zile pentru a se întoarce în Statele Unite, aşa că am contactat compania aeriană pentru a ne schimba biletul de întoarcere. Ni s-a spus că trebuia să cumpărăm un alt bilet de la Londra spre Statele Unite. Nu eram pregătiţi pentru această cheltuială în plus. Toţi membrii familiei au început să se roage pentru găsirea unei soluţii mai bune.

Am luat hotărârea să rămânem în Londra şi să lăsăm totul în mâna lui Dumnezeu. Totuşi, înainte de a ajunge la locul unde stăteam, reprezentanţii companiei aeriene ne-au sunat să ne informeze că trebuia să mai plătim doar o sută de dolari pentru a schimba biletul.

În ziua plecării am ajuns la aeroport bucuroşi. Cu doar câteva minute înainte de îmbarcare s-a făcut un anunţ: doreau ca doi voluntari să aleagă să călătorească puţin mai târziu, pentru că eram cu doi oameni în plus. În mintea noastră am zâmbit la gândul că lista de pasageri conţinea exact doi pasageri în plus. Desigur, eu şi soţul meu am acceptat bucuroşi această ofertă. Am fost recompensaţi financiar pentru alegerea noastră.

Acest eveniment mi-a întărit încrederea în Dumnezeu, care Se ocupă chiar de cele mai mici detalii din viaţa noastră. Astăzi, dacă te confrunţi cu provocări care par de netrecut, ai credinţă în Dumnezeu.

Yvonne H. Donatto


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO