Curaj să luăm poziție pentru credința noastră

De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. – Matei 10:32

Pe vremea când mergeam eu la şcoală, săptămâna avea şase zile lucrătoare, astfel că se făceau ore şi sâmbăta. În prima zi la noua mea şcoală, câţiva profesori mi-au vorbit despre materii care erau predate doar sâmbăta şi doreau să vadă cum am putea soluţiona problema, din moment ce aceea era ziua mea de închinare. Fetele mă întrebau încontinuu: „Tu de ce nu vii sâmbăta la şcoală?” In fiecare pauză, careva dintre noii colegi dorea să facem o plimbare în parcul alăturat pentru a vedea care sunt motivele pentru stilul meu de viaţă mai ciudat. Niciodată nu a trebuit să răspund la atât de multe întrebări despre credinţa mea ca atunci. Atunci când luăm poziţie pentru credinţa noastră, suntem întăriţi spiritual.

Când am început cursurile la universitate, toţi bobocii trebuiau să dea un test de nivel la limba franceză. Printre alte lucruri, trebuia să scriem un eseu în franceză. Deoarece am petrecut o vară în Franţa, pentru mine aceasta nu a fost o problemă şi am scris pagină după pagină — fără să îmi dau seama că cineva mă urmărea. După aceea, la un curs de engleză a venit unul dintre studenţi şi s-a aşezat alături de mine. Şi el dăduse testul la franceză şi considerase că redactarea eseului a fost o probă dificilă. El a spus: „Tu ai scris foarte mult la testul de franceză. Cum de ţi-a fost atât de uşor?” Am început să vorbim. Adesea venea şi se aşeza lângă mine. Îi spusesem înainte că eu păzeam Sabatul zilei a şaptea. Nu mai întâlnise pe nimeni care să facă acest lucru. Într-o zi mi-a spus: „Ascultă, cândva eu voi fi profesor. Tu eşti singura păzitoare a Sabatului de ziua a şaptea pe care am întâlnit-o vreodată. Mi-ai influenţat pozitiv părerea despre cei care cred acest lucru. Îmi va influenţa atitudinea mea faţă de orice viitor elev pe care îl voi avea din biserica voastră.”

Nu îmi mai amintesc ce am spus, dar cuvintele lui m-au uimit. Nici măcar nu îmi mai amintesc numele lui, dar niciodată nu voi uita cuvintele lui. El mă urmărise şi îşi formase o părere despre mine, ca reprezentantă a bisericii. Eu eram doar o fată tânără şi nu eram conştientă că cineva mă studia. Dar, da, oamenii se uită la noi să vadă ce facem şi ce nu facem. Ei ne categorisesc şi ne analizează.

Este un privilegiu să fiu creştină şi o urmaşă a lui Isus. Nu trebuie să îmi fie ruşine ie acest lucru. Tocmai de aceea Isus ne-a spus să nu ne fie teamă să Îi recunoaştem Matei 10:32). El va fi cu noi până la sfârşitul veacului (Matei 28:20).


Hannele Ottschofski

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.