Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” – loan 4:13,14

Prima strofa a imnului „Fill My Cup, Lord”, scris de Richard Eugene Blanchard Sr., vorbeşte despre a auzi glasul lui Dumnezeu – la fel ca samariteanca de la fântână – şi ne invită să bem din izvorul care nu va seca niciodată. Totuşi, adesea noi căutăm să ne satisfacem setea prin lucrurile acestei vieţi, care aduc doar o satisfacţie temporară. Indiferent care ar fi trecutul nostru, mulţi dintre noi părem să nu fim împliniţi în unele aspecte ale vieţii. Astfel că ne căutăm împlinirea în dragoste, acceptare, familie, popularitate, lucruri materiale sau într-un scop anume – dar încă ne este sete.

Îţi este sete astăzi? Femeii samaritene îi era sete şi căuta împlinirea în dragoste, acceptare şi dorinţa de a fi preţuită (loan 4:10-15). Deja avusese patru bărbaţi. Când Isus a întâlnit-o, ea era într-o relaţie cu un bărbat care nu era soţul ei (versetul 18). De-a lungul anilor, multe femei au fost judecate şi etichetate deoarece au avut mai mulţi parteneri de viaţă. Dar acuzatorii lor adesea nu înţeleg circumstanţele care le-au condus pe aceste femei neîmplinite să facă alegeri mai puţin fericite şi să fie în situaţii mai puţin favorabile. După ce am fost respinşi de cineva, majoritatea dintre noi, la fel ca femeia samariteană, simţim o nevoie profundă. Setea noastră de a rezolva această nevoie, oricare ar fi ea, ne determină să urmăm lucrurile care sperăm să ne potolească setea. Totuşi, în cele din urmă descoperim că majoritatea acestor lucruri ne satură doar temporar — şi rămânem tot însetaţi.

Şi eu am fost însetată şi am făcut alegeri care credeam că îmi vor potoli setea, doar pentru a descoperi că sunt etichetată şi judecată. Totuşi sunt fericită că, asemenea femeii samaritene, L-am găsit pe Isus, care mă aştepta cu braţele deschise, cu o mimă iubitoare şi cu acceptare lipsită de judecată. El ştia că eu căutam să fiu iubită, acceptată şi să aparţin cuiva. El ştia că şopteam „ce nu cunosc” (versetul 22). El mi-a arătat că, dacă eu continuam să însetez după gratificare sexuală temporară şi după relaţii şi prietenii temporare, avea să îmi fie sete din nou. Isus mi-a oferit ceva mai bun. El mi-a dat viaţa veşnică. El mi-a dat dragoste necondiţionată. El mi-a dat un scop. El m-a acceptat. El chiar mi-a dat ceea ce nu ştiam că am nevoie.

Îţi este sete şi ţie astăzi? Lasă-L pe Isus să te conducă la fântâna care nu va seca niciodată.


Charmaine N. Williams Tate

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.