Da, El te scapă de laţul vânătorului… El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! – Psalmii 91:3,4

Casa noastră, aflată în zonele muntoase din Tennessee, a fost construită pe un spaţiu îngust de beton de la subsol, înalt de aproximativ jumătate de metru într-o parte şi un metru şi jumătate în cealaltă parte. Partea mai înaltă are o uşă, astfel încât să poţi merge sub casă. Spaţiul îngust găzduieşte de asemenea conducte de aer condiţionat, electricitate şi de lumină. Îi putem folosi ca un loc sigur în timpul furtunilor.
Într-o zi foarte ploioasă, meteorologul de la televizor a spus că în zona noastră sunt şanse să fie tornade. Am început să facem planuri ca să mergem la subsol… doar în caz de urgenţă. Eu şi nepotul meu am luat scaunele pliabile, o lanternă şi un semnalizator. Le-am pus la subsol când ploaia s-a mai oprit. Am adus de asemenea lucrurile de afară ca să nu fie luate de furtună. Am luat o sticlă cu apă, căni, saci de dormit şi cuşca câinelui. Şi pe acestea le-am pus la subsol. În timp ce aşteptam să vedem ce va face vremea, noi continuam să lucrăm prin casă. Era vineri, iar eu trebuia să termin de gătit mâncarea pentru Sabat şi să fac curăţenie în casă.

Cu jumătate de oră înainte de apusul soarelui, sora mea m-a sunat să îmi spună că o tornadă se îndrepta spre noi. I-am chemat repede pe cei doi câini şi am intrat la subsol. Ne-am rugat ca Domnul să ne ocrotească pe noi şi pe vecinii noştri… şi am aşteptat mai mult timp. Zgomotul vântului a devenit mai puternic pentru câteva secunde, apoi s-a oprit.

Soţul meu a fost primul care a păşit afară să vadă dacă a fost vreo pagubă. Era deja întuneric, dar totul părea în regulă. Casa şi garajul nostru păreau să nu fie afectate i-am mulţumit Domnului pentru că ne-a păzit, iar apoi am intrat în casă pentru a ne pregăti de culcare.

Sâmbătă dimineaţa, când ne-am pregătit pentru biserică, ne-am uitat la casa vecinului nostru, care era la aproximativ cinci sute de metri distanţă mai jos de noi. Am văzut că majoritatea lucrurilor au dispărut! Câmpul era acoperit cu resturi. Am mers până acolo să vedem dacă putem fi de ajutor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Prietenii şi familia erau deja acolo să estimeze pagubele şi să salveze ceea ce puteau.

Ce Tată minunat avem, care a protejat vieţile celor din vecinătatea noastră în acea zi!


Celia Mejia Cruz

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO