Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. – 2 Corinteni 4:16

Nu îmi place să îmbătrânesc, dar refuz să pretind că acest lucru nu se întâmplă. În plus, viaţa mea nu începe şi nu se sfârşeşte cu existenţa temporară. În textul biblic de mai sus, Dumnezeu — prin Pavel — nu neagă întâmplările vieţii mai triste: îmbătrânirea şi moartea. De fapt, El le descrie în termenii cei mai grăitori şi lipsiţi de speranţă. Îţi poţi imagina cum ar fi să fie schimbat numele din Comisia Specială a Statelor Unite pentru îmbătrânire în Comisia Specială pentru Descompunere? Cetăţenii în vârstă ar lua cu asalt Casa Albă, cu cârjele şi bastoanele în aer, cerând o „etichetă” mai puţin peiorativă. Dar, pe lângă realismul din acest verset, acesta include şi părţile negative inevitabile ale existenţei noastre trecătoare, muritoare, în contextul unei nădejdi spirituale puternice. „Omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.” Cum? Vrei să spui că ceva în mine devine tot mai bun, nu mai rău? în Isus, odată cu trecerea vârstei, devin mai bună, la fel ca lemnul învechit de timp al unei chitare Martin, care are o rezonanţă mai bună. Devin mai bună, la fel ca un prosop vechi şi folosit, care de fapt absoarbe mai multă apă. Sunt mai bună ca femeie de cincizeci şi şapte de ani, care devine tot mai asemenea lui Isus printr-o reînnoire interioară continuă.

Ce este acest „om dinăuntru” care se „înnoieşte din zi în zi”? Acest termen, esothen (în greacă) se referă la viaţa interioară a fiinţei umane. Isus a spus: „Căci din esothen, din inima omului, ies gândurile rele” (Marcu 7:21). Înnoirea esothen-ului înseamnă experienţa renaşterii pe care Isus i-a prezentat-o lui Nicodim în taină la lumina lunii. Pentru a fi mai buni din punct de vedere al caracterului, noi avem nevoie de o intervenţie directă, divină şi dramatică. Trebuie să fim născuţi din nou.

Cea mai mare temere a mea legată de îmbătrânire nu este că îmi pierd memoria sau perspicacitatea, ci că devin ţâfnoasă, morocănoasă, neiubitoare şi de neiubit. Declinul cognitiv îl poate lipsi pe om de capacitatea de a „afişa” o personalitate bună, dar caracterul se află la un nivel mai de bază. Nu te poţi preface că ai un caracter bun. Dar o inimă transformată zi după zi de Duhul Sfânt poate rămâne înmuiată de dragoste şi har mult timp după ce mintea s-a degenerat. Îmi doresc acea transformare.

Când nu voi mai avea şaptezeci şi şapte de ani, ci optzeci şi şapte (dacă voi trăi atât de mult), poate în ultimele faze de demenţă, aş vrea să fiu ca acea bătrânică foarte drăguţă, care şi-a sărutat fiica şi a spus: „Nu ştiu cine eşti, dar te iubesc.”

Jennifer Jill Schwirzer

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO