Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. – Ieremia 29:11

Pentru mine şi pentru fraţii mei a fost o adevărată provocare să creştem în anii 1950, în sudul statului Oregon. Părinţii noştri deţineau o afacere cu gladiole, dar afacerea lor „înfloritoare” nu mai înflorea deloc! Dintotdeauna au fost hotărâţi să ne ofere o educaţie creştină. Totuşi, deşi cu toţii munceam din greu, ne era tot mai dificil să plătim taxa de şcolarizare.

Planul meu era să termin o facultate, dar în clasa a X-a de liceu am întâlnit un tânăr pregătit să îşi înceapă cariera şi m-am îndrăgostit de el. Pentru mine, siguranţa financiară era foarte atrăgătoare la acel moment. Aşa că am renunţat la liceu şi ne-am căsătorit în vara acelui an. Deşi făcusem mai multe cursuri, învăţasem economia acasă într-un an şi aveam afacerea mea proprie, niciodată nu am reuşit să obţin diploma de licenţă pe care mi-o dorisem dintotdeauna! Dar Dumnezeu avea alte planuri.

Timpul a trecut şi acum eram în anii 1980. Ne-am mutat cu familia în partea centrală a Californiei. Eram ocupată cu creşterea copiilor, eram responsabilă cu grupul de exploratori şi lucram ca secretară şi contabilă la o şcoală primară. Am fost angajată acolo timp de paisprezece ani pentru a mă asigura că copiii noştri pot avea parte de o educaţie creştină. Îi iubeam pe elevii de la şcoală. În acei ani, pentru mulţi dintre ei am fost ca o a doua mamă. Chiar de curând, April, al cărei tată fusese profesor la şcoală, mi-a spus că datorită faptului că eu am avut un impact atât de mare asupra vieţii ei în timpul copilăriei, cea mai mare ambiţie şi pasiune a ei a fost de a deveni secretară la şcoală, exact ca mine. Deja urmase un curs de contabilitate pentru a fi calificată mai bine. Deşi April a simţit că nu era chiar timpul potrivit, totuşi ea mi-a împărtăşit visul ei pentru ca eu să mă pot ruga pentru ea.

La scurt timp după aceea am plâns de bucurie când am auzit că April fusese angajată ca secretară la şcoală, chiar în biroul în care prezenţa mea o inspirase cu atâţia ani în urmă. M-a uimit faptul că Dumnezeu m-a folosit, deşi la acea vreme nu mă simţeam calificată. Dumnezeu mi-a arătat că nu aveam nevoie de o diplomă pentru a putea ajunge la alţi oameni pentru El. Tot ce are El nevoie este o inimă dornică să facă tot ce poate mai bine, acolo unde Dumnezeu ne-a pus.

Fie ca Dumnezeu să ne folosească pe fiecare dintre noi pentru a face diferenţa pentru împărăţia Sa.

Nadine Parker Proctor

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.