Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc^tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. – Isaia 41:10

Era anul 1977. Împreună cu alte două familii de misionari şi cu prieteni din Kenya, am mers într-o excursie safari care includea şi o călătorie cu barca pe râul Victoria Nile, în nord-vestul Ugandei. Parcul Naţional Murchison Falls, numit şi Parcul Naţional Kabalega Falls, este cel mai are parc din Uganda. Era o zi perfectă pentru o croazieră. Peisajul era încântător. Crocodilii stăteau pe malul râului la soare. Apropiindu-ne mai mult cu barca de mal, unele din aceste creaturi uimitoare au intrat în apă, ochii lor urmărindu-ne fiecare mişcare în timp ce ceilalţi au rămas la soare, cu gurile lor uriaşe deschise pentru a se răcori, în timp ce păsările le curăţau dinţii.

Hipopotamii care leneveau în apropiere au pornit în fugă spre locurile mai întunecoase şi noroioase ale Nilului, intrând cu totul în apă şi, din cauza greutăţii lor, au făcut valuri mari care au legănat barca noastră mică. De cealaltă parte a râului, un bivol indian singuratic stătea şi ne privea.

Dintr-odată motorul bărcii noastre a făcut nişte zgomote ciudate şi apoi… linişte. Căpitanul a încercat să pornească din nou motorul, dar în zadar. Aşa că iată-ne acolo, duşi de curent în aval printre creaturile uriaşe ale râului.

Apoi, într-o încercare eroică, căpitanul a direcţionat barca înspre o zonă mai puţin adâncă a râului. În ciuda pericolului din jur, s-a aventurat la ţărm şi a alergat după ajutor. Ni s-a părut că a durat o veşnicie, dar în cele din urmă s-a întors şi a reparat motorul. După aceea am pornit să vedem cascada Murchison.

Cascada s-a dovedit a fi o etalare uimitoare a puterii. Chiar în vârful cascadei, un râu de cincizeci de metri îşi croia drum cu o forţă uimitoare printr-o gaură de şase pe şapte metri în piatră, revărsându-se apoi în bazinul de dedesubt. De acolo îşi continua drumul, tăind în două savana africană în drumul său spre Marea Mediterană.

Din această experienţă am învăţat că, în viaţa mea de creştin, Căpitanul bărcii mele nu mă va lăsa niciodată să fiu luat de curent, neajutorată, printre „creaturile” uriaşe ale acestei lumi nesigure şi ale viitorului. El nu mă va abandona pericolelor de la mal, care aşteaptă să mă distrugă.

Evelyn Porteza-Tabingo

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO