Cei ce vă temeţi de Domnul încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. – Psalmii 115:11

În septembrie 2010, un cutremur puternic a distrus o mare parte din interiorul oraşului Christchurch, Noua Zeelandă, iar unele dintre cele mai uimitoare clădiri istorice ale sale au trebuit să fie demolate. De atunci muncitorii au fost ocupaţi cu demolarea, reparaţiile, eliberarea conductelor de scurgere, repararea liniilor de curent electric, restabilirea liniilor de comunicaţii şi îndreptarea şoselelor avariate. Mulţi locuitori şi-au construit toalete improvizate în curţile caselor, au locuit în corturi, aşteptând să le fie inspectate casele şi au încercat să-şi continue vieţile pe cât posibil. Pe măsură ce replicile continuau, frustrarea, mânia şi durerea escaladau, întinzând la maximum nervii şi limitele răbdării.

Nimeni nu se aştepta la ce avea să urmeze, deoarece toţi se concentrau pe reclădire şi reparare. Un alt cutremur major a lovit oraşul Christchurch în februarie 2011, spulberând încrederea şi speranţa şi aruncând oamenii în disperare. Alte două cutremure mari, unul de 5,9 şi altul de 6,4 pe scara Richter, au lovit oraşul din nou în iunie, spulberând orice urmă de speranţă care ar mai fi putut exista.

Nu era doar pierderea fizică cea care trebuia gestionată, ci era vorba şi despre pierderi emoţionale, psihologice şi financiare. Nemaiputând să se ajute singuri, oamenii au apelat la guvern pentru a primi răspunsuri: Ce suburbii aveau să fie demolate? Ce avea să se întâmple cu casele lor? Dacă şi când avea să înceapă reconstrucţia? Deşi ministrului care se ocupa cu revenirea după cutremur i-ar fi plăcut să le poată da nişte răspunsuri, nu putea, deoarece nu ştia ce avea să aducă ziua de mâine. Cum ar fi putut să ştie?

Pe când conduceam spre casă după muncă şi-mi foloseam telecomanda pentru a deschide uşa garajului, mi-am dat brusc seama de faptul că tot ce aveam erau de fapt binecuvântări care credeam că mi se cuvin. Aveam curent electric, o casă în picioare, căldură pe timp de iarnă şi şosele bune pe care să conduc. Pe măsură ce îmi făceam treburile prin casă în timpul serii, am început să-mi număr binecuvântările şi am renunţat deoarece erau prea multe. Erau binecuvântări care până acum crezusem că mi se cuveneau. În fiecare zi îmi amintesc de multele binecuvântări din jurul meu şi-L laud pe Dumnezeu pentru că mi-a deschis ochii să le văd.

Sunt numeroase replici care continuă să-i zguduie pe locuitorii din Christchurch. Nimeni nu ştie ce le rezervă ziua de mâine şi niciunul dintre noi nu va şti vreodată; cu toate acestea, ne putem linişti la gândul că ştim în mâinile cui stă ziua de mâine.

Lăudat fie Dumnezeu pentru asigurarea pe care o avem în El!

Grace Paulson

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.