Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. – Filipeni 4:19

Mai erau doar şase săptămâni până la Ziua Z – ziua audierii în instanţă în cazul divorţului meu. Banii pe care îi primisem la partaj dispăruseră repede pe plata ipotecii şi a taxelor. Era deja jumătatea lunii iunie şi nu aveam o slujbă în învăţământ, deşi căutam de luni de zile. Cum puteam să îmi cresc copiii? Căutasem de lucru peste tot. Nu mai predasem de optsprezece ani, cu excepţia unor ocazii de suplinire.

Într-o după-amiază de vineri, am sunat la o şcoală de cartier dîntr-un stat învecinat.

Da, aveau un post de profesor de engleză. Luni dimineaţa m-am grăbit să depun o cerere de angajare, pentru a nu ştiu câta oară.

– De fapt, nu avem un post de profesor de engleză, mi-a spus secretara.

O altă dezamăgire. În timp ce conduceam spre casă, am încercat să-mi reamintesc faptul că Dumnezeu Se îngrijise întotdeauna să nu ne lipsească nimic. Am făcut apel la promisiunile biblice, în timp ce mă întrebam: „Cum vor putea băieţii cei mari să înceapă noul an de facultate? Ce vom mânca şi cu ce vom plăti ipoteca?”

În acea săptămână am auzit de trei posibile slujbe. Un prieten m-a sunat să-mi spună că aveau un post liber la o şcoală militară locală. Decanul facultăţii la care învăţa fiul meu i-a spus de o slujbă la o şcoală internat dîntr-un alt stat. Sora profesoarei copiilor mei a spus că-mi va da alte câteva oferte de lucru.

L-am rugat pe Dumnezeu ca doar una dintre aceste oferte de lucru să se concretizeze, pentru a şti că noul loc de muncă era alegerea Lui şi nu a mea. Şcoala militară locală găsise deja persoana pe care voia s-o angajeze. Şcoala din alt stat vorbise deja cu un alt profesor pentru acel post, dar mă luau în calcul, dacă acesta refuza. Câteva zile mai târziu, cineva de la Departamentul de educaţie al zonei din care făcea parte şi biserica mea m-a sunat şi mi-a spus că aveau trei posturi libere, dar numai unul corespundea pregătirii mele şi nevoilor familiei.

O săptămână mai târziu, eu şi doi dintre băieţii mei am mers cu maşina timp de trei ore până la şcoala care avea acel post liber. La interviu, mi s-a oferit postul. Dar Dumnezeu mi-a dat mult mai mult decât sperasem. Eu şi fiul meu mai mic ne-am mutat într-o căsuţă confortabilă de lângă şcoala în care aveam să predau. Nu aveam nevoie de bonă. Fiul meu nu s-a mai bâlbâit. Membrii bisericii locale ne-au primit cu braţele deschise. „Dumnezeu va îngriji de toate trebuinţele voastre.” A continuat să facă acest lucru şi în următorii 25 de ani. Lăudat fie Numele Său! Făgăduinţele Sale sunt adevărate!

Kirsten Anderson Roggenkamp

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.