Pacea care întrece orice pricepere.

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Ioan 14:27

M-a necăjit multă vreme o măsea de minte pe care medicul a fost nevoit să o plombeze în mai multe rânduri. În final, după aproape patru ani de oblojire, mi-a căzut o parte din molar. Dar tot nu eram convinsă că trebuia să-l scot. Credeam cu tărie că extracția nu era singura soluție. M-am rugat insistent la Dumnezeu să-mi descopere ce altă opțiune exista. La momentul când am ajuns în ultimul trimestru de sarcină cu cel de-al doilea copil al nostru, durerea de măsea nu mai ceda cu nimic. Am luat decizia de a merge la dentist după nașterea copilului.

Dar, după ce am născut, tot nu m-a lăsat inima s-o scot. Am implorat-o pe o doamnă stomatolog s-o plombeze, deși îmi era clar că nu aceasta era soluția. Ea mi-a respectat dorința. Plomba însă apăsa pe nerv și îmi producea o durere și mai mare. M-am întors şi am implorat-o să-mi facă extracţia, dar dânsa mi-a spus că nu avea competenţa necesară. Am mers la mai mulţi medici, iar ei mi-au explicat că măseaua mea de minte era mai „specială” şi că se impunea extracţia chirurgicală – care presupunea tăierea maxilarului, pentru că rădăcinile măselei crescuseră în lateral.

Specialistul a enumerat câteva dintre efectele secundare posibile. Puteam să rămân cu o amorţeală timp de şase luni. Injecţia pentru calmarea durerii putea afecta alăptatul. De frică, am început să plâng.

– Nu cred că sunt pregătită, am insistat eu.

Doctorul a fost de acord. Am plecat acasă cu o măsea de minte infectată şi cu o programare ulterioară pentru extragerea ei.

M-am rugat din nou pentru o minune, dar de data aceasta L-am rugat pe Dumnezeu pentru pacea şi prezenţa Sa, dacă era într-adevăr necesar să mă supun intervenţiei chirurgicale.

În ziua operaţiei, familia mea şi prietenii s-au rugat pentru mine. Am ştiut că Dumnezeu va răspunde rugăciunilor lor.

Operaţia a fost dificilă, dar eu am fost liniştită, ştiind că Domnul era cu mine. Şi da, operaţia a reuşit!

Treci şi tu printr-o perioadă dificilă şi ai nevoie de pace? Adresează-te Dătătorului de pace. Atunci, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7).

Lynn Mfuru Lukwaro

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO