Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” – Apocalipsa 21:5

Aseară mi-am schimbat fotografia de profil din contul de Facebook. Avusesem o fotografie pe care o făcusem unui fluture-monarh. Acum m-am hotărât să îmi expun o altă fotografie, cea a unui fluture-monarh în stadiul de crisalidă. Efectiv se poate observa fluturele în cocon. În această dimineaţă, când mi-am verificat contul, am găsit mesaje de la câţiva prieteni care comentaseră la fotografia mea de profil: „Uau! Noi începuturi!”, „Opera lui Dumnezeu”, „Frumos”, „E superb! Îmi doresc pentru anul ăsta să mă facă Dumnezeu o fiinţă nouă.”

Dacă cineva ţi-ar spune: „Închide ochii şi spune-mi ce îţi vine în minte când spui «noi începuturi», ce i-ai răspunde?” Iată lista mea: septembrie – începerea şcolii; un bebeluş; dimineaţă; trezire; botez; fluturi.

E interesant că am ales o fotografie cu un fluture-monarh ca să îmi arăt măiestria fotografică, dar abia ulterior mi-am dat seama ce imagine adecvată era pentru a începe un an nou. Este atât de potrivită pentru că, oriunde în lume (cred), toată lumea poate înţelege ciclul vieţii unui fluture. Orice fluture începe prin a fi o larvă. Apoi se preschimbă într-o omidă. A treia etapă este pupa/nimfa/crisalida, iar a patra este fluturele în sine. Doar în Bermude există şase specii de fluturi. Deşi unii s-ar putea să fie diferiţi în ceea ce ţine de colorit şi obiceiuri de hrănire, toţi parcurg aceleaşi etape ale vieţii. Metamorfoza care are loc după etapa de omidă scoate la iveală o creatură impresionantă, superbă, pe care doar Dumnezeu putea s-o facă.

În Apocalipsa 21, Ioan prezintă viziunea pe care i-a dat-o Dumnezeu asupra noului cer şi a noului Pământ. La ce ne mai trebuie un cer nou? În Patriarhi şi profeţi citim: Când a ieşit din mâna Creatorului său, Pământul era deosebit de frumos. Suprafaţa sa era variat dispusă, cu munţi, dealuri şi câmpii, intersectate din loc în loc de râuri mari şi de lacuri încântătoare; dar dealurile şi munţii nu era prăpăstioşi şi accidentaţi (…) Nu erau mlaştini nesănătoase şi pământuri aride.” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, Editura Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2006, p. 32.) Moartea, lacrimile şi tristeţea erau inexistente. Aceste rele sunt acum parte din această lume într-o măsură aşa de mare, încât Dumnezeu, ca să le elimine, trebuie să refacă totul. Vreau să repet după una dintre prietenele mele: „E extraordinar! Îmi doresc pentru anul acesta ca Dumnezeu să facă din mine o fiinţă nouă.”

Dacă poate face aşa ceva cu o omidă, o poate face şi cu tine.

Dana M. Bean

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

(Visited 1 times, 1 visits today)