Atunci, împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” – Matei 25:34

Am absolvit cu succes liceul, dar îmi doream să îmi continui pregătirea academică.

Primisem deja scrisoarea de acceptare şi o bursă la o universitate de stat locală. Din nefericire, tatăl meu nu voia să mă lase să merg la această universitate, pentru că mă considera prea tânără. Nemulţumită de decizia tatălui meu, am început să iau în considerare diferite şcoli adventiste din Caraibe. Într-un final, l-am anunţat pe tata că am găsit o instituţie de învăţământ postliceal, care se numea University of Southern Caribbean, în Trinidad. Puteam să primesc o diplomă în limba engleză ca limbă secundară. Apoi aş fi putut să mă pregătesc pentru licenţa în ştiinţe. Spre surprinderea mea, tata a fost de acord imediat cu decizia mea. Imaginează-ţi: universitatea locală era la doar două ore de mers cu maşina, în timp ce universitatea din Trinidad era la şase ore de mers cu avionul, cu trei opriri pe diferite insule.

Ziua următoare, părinţii au făcut rezervare la avion să mergem în Trinidad; mama s-a hotărât să vină şi ea cu mine. În timp ce îmi strângeam actele, a apărut problema scrisorii mele de acceptare – nici măcar nu trimisesem o fişă de înscriere. Săptămâna următoare, îmi începeam aventura într-un nou teritoriu, într-o nouă limbă, pe care încă încercam să o înţeleg, şi eu încă nu aveam o scrisoare de acceptare. Eram destul de agitată la ideea de a merge în Trinidad fără documentele necesare. Am început să concep un plan în caz că lucrurile ar fi mers prost. Plănuiam să mă prefac că am leşinat sau să mimez că am o boală, în speranţa că cei de la biroul de imigraţie mă vor lăsa să intru în ţară fără unul dintre cele mai importante documente: scrisoarea de acceptare. Mama m-a încurajat că completez formularele de înscriere în drum spre Trinidad, i-am arătat poliţistului de frontieră formularul completat şi m-a lăsat să intru legal în Trinidad.

În cele câteva zile cât am stat în Trinidad, formularele mele au fost înregistrate şi am fost acceptată. Dragile mele prietene, şi noi avem o scrisoare de acceptare de care avem nevoie pentru universitatea cunoscută drept „cer”. Nu există decât două posibilităţi: Acceptat – „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” sau Respins – „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41). Haideţi să fim sigure că ne vom obţine scrisoarea de acceptare!

Nahomie Daube

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO