Domnul să îți dea după credinţa ta

Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi. Fiul lui David!” După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, l-au răspuns ei. Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.” Dar ei, cum au ieşit, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela. – Matei 9:27-31

Aici, în Rusia, am aflat despre o emisiune TV în cadrul căreia telespectatorii scriau pe o bucată de hârtie un motiv de rugăciune, pe orice subiect, şi cineva din studio se ruga pentru toţi cei care participau în acest fel. Am scris şi eu o cerere de rugăciune. L-am implorat pe Dumnezeu să aibă îndurare faţă de fratele meu, care în decursul ultimului an îşi pierduse vederea.

Până să ajungă să nu mai vadă cu ambii ochi, putea vedea cu unul singur, cu celălalt nemaivăzând de trei ani. Când a început să îşi piardă vederea şi la al doilea ochi, a fost supus multor operaţii; din nefericire, niciuna nu a reuşit.

Când a rămas orb, l-a cerut lui Dumnezeu două lucruri: să îl lase să îşi vadă soţia – chiar dacă numai puţin – pentru că, evident, o iubea şi voia să o vadă, şi să îşi vadă farfuria când mânca, fiindcă avea dificultăţi cu mâncatul.

Când am scris biletul cu motivul de rugăciune, am început să mă rog intens şi am crezut că Domnul va răspunde la rugăciunea mea şi a fratelui meu.

Într-un final, medicii au venit cu ideea unei alte operaţii la ochiul cu care nu mai vedea de câţiva ani. Şi operaţia a reuşit. Azi, fratele meu îşi poate vedea soţia şi farfuria cu mâncare. Sunt arii foarte înguste de vedere, dar reprezintă răspunsul la rugăciunea noastră. Cât ceri, atâta primeşti!

Nu există nimic magic cu privire la emisiunea TV despre rugăciune; ni se spune: „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” (Matei 21:22), aşa că uneori nu trebuie decât să cerem. În Ioan 16:24 se spune: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu, cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină!” Slavă Domnului pentru iubirea, mila şi minunile Sale preţioase, pe care continuă să le manifeste în viaţa noastră!

Raisa Ostrovskaya

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO