Iosua 18

1. Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo şi au aşezat acolo Cortul întâlnirii. Ţara era supusă înaintea lor.
2. Mai rămâneau şapte seminţii ale copiilor lui Israel, care nu-şi primiseră încă partea de moştenire.
3. Iosua a zis copiilor lui Israel: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul părinţilor voştri?
4. Alegeţi trei bărbaţi de fiecare seminţie, şi-i voi porni. Să se scoale, să străbată ţara, să facă un plan în vederea împărţirii şi să se întoarcă la mine.
5. S-o împartă în şapte părţi; Iuda să rămână în hotarele lui la miazăzi, şi casa lui Iosif să rămână în hotarele ei la miazănoapte.
6. Voi dar, să faceţi un plan al ţării împărţite în şapte părţi şi să mi-l aduceţi aici. Voi arunca sorţii pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului nostru.
7. Dar leviţii să n-aibă parte în mijlocul vostru, căci moştenirea lor este preoţia Domnului; şi Gad, Ruben şi jumătate din seminţia lui Manase şi-au primit moştenirea pe care le-a dat-o Moise, robul Domnului, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.”
8. Când s-au sculat bărbaţii şi au pornit să facă planul ţării, Iosua le-a dat porunca aceasta: „Duceţi-vă, străbateţi ţara, faceţi-mi un plan şi întoarceţi-vă la mine; apoi eu voi arunca pentru voi sorţii înaintea Domnului la Silo.”
9. Bărbaţii aceştia au plecat, au străbătut ţara şi au făcut planul după cetăţi, într-o carte, împărţind-o în şapte părţi, şi s-au întors la Iosua în tabără la Silo.
10. Iosua a aruncat înaintea Domnului sorţi pentru ei la Silo şi a împărţit ţara între copiii lui Israel, dând fiecăruia partea lui.
11. Sorţul a căzut pe seminţia fiilor lui Beniamin, după familiile lor, şi partea care le-a căzut prin sorţi îşi avea hotarele între fiii lui Iuda şi fiii lui Iosif.
12. Înspre miazănoapte, hotarul lor pornea de la Iordan. Suia pe la miazănoapte de Ierihon, se ridica pe munte spre apus şi ieşea în pustiul Bet-Aven.
13. De acolo trecea prin Luz, la miazăzi de Luz, adică Betel, şi se cobora la Atarot-Adar, peste muntele care este la miazăzi de Bet-Horonul de jos.
14. Înspre apus, hotarul mergea şi se întorcea pe la miazăzi de muntele care este în faţa Bet-Horonului; mergea spre miazăzi şi ieşea la Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, cetatea fiilor lui Iuda. Aceasta era partea de apus.
15. Partea de miazăzi începea de la capătul Chiriat-Iearimului. Hotarul mergea spre apus până la izvorul apelor Neftoahului.
16. Se cobora pe la capătul muntelui care este în faţa văii Ben-Hinom, în valea refaimiţilor, la miazănoapte. Se cobora prin valea Hinom, pe partea de miazăzi a iebusiţilor, până la En-Roguel.
17. Se îndrepta spre miazănoapte la En-Şemeş, apoi la Ghelilot, care este în faţa suişului Adumim, şi se cobora pe la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben.
18. Trecea pe partea de miazănoapte în faţa Arabei, se cobora pe la Araba,
19. mergea înainte pe partea de miazănoapte de Bet-Hogla şi ieşea la sânul de miazănoapte al Mării Sărate, spre îmbucătura Iordanului la miazăzi. Acesta era hotarul de miazăzi.
20. Înspre răsărit hotarul îl făcea Iordanul. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor, cu hotarele ei de jur împrejur.
21. Cetăţile seminţiei fiilor lui Beniamin, după familiile lor, erau: Ierihonul, Bet-Hogla, Emec-Cheţiţ,
22. Bet-Araba, Ţemaraim, Betel,
23. Avim, Para, Ofra,
24. Chefar-Amonai, Ofni şi Gheba; douăsprezece cetăţi şi satele lor.
25. Gabaon, Rama, Beerot,
26. Miţpe, Chefira, Moţa,
27. Rechem, Iirpeel, Tareala,
28. Ţela, Elef, Iebus, adică Ierusalimul, Ghibeat şi Chiriat; paisprezece cetăţi şi satele lor. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO