FAPTELE APOSTOLILOR 4

1. Pe când vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii,
2. foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți.
3. Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase.
4. Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii.
5. A doua zi, mai-marii norodului, bătrânii și cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor preoți.
7. Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?”
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului și bătrâni ai lui Israel!
9. Fiindcă suntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav și suntem întrebați cum a fost vindecat,
10. s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți.
11. El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’.
12. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
13. Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând, și au priceput că fuseseră cu Isus.
14. Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15. Le-au poruncit doar să iasă din sobor, s-au sfătuit între ei
16. și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui.
17. Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
18. Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus.
19. Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu,
20. căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.”
21. I-au amenințat din nou și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.
Petru și Ioan la ai lor
23. După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii.
24. Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele!
25. Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ‘Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă noroadele lucruri deșarte?
26. Împărații pământului s-au răsculat și domnitorii s-au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.’
27. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu neamurile și cu noroadele lui Israel,
28. ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău.
29. Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala
30. și întinde-Ți mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”
31. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unirea și dragostea credincioșilor
32. Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște.
33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți.
34. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute
35. și-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, „Fiul Mângâierii”, un levit, de neam din Cipru,
37. a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.