MARCU 6

1. Isus a plecat de acolo și S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.
2. Când a venit ziua Sabatului, a început să învețe pe norod în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, se mirau și ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I-a fost dată? Și cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?
3. Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici, între noi?” Și găseau o pricină de poticnire în El.
4. Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este disprețuit decât în patria Lui, între rudele Lui și în casa Lui.”
5. N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat.
6. Și se mira de necredința lor.
Trimiterea celor doisprezece
Isus străbătea satele de primprejur și învăța pe norod.
7. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.
8. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu;
9. să se încalțe cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine.
10. Apoi le-a zis: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela.
11. Și, dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, să plecați de acolo și să scuturați îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru pământul Sodomei și Gomorei decât pentru cetatea aceea.”
12. Ucenicii au plecat și au propovăduit pocăința.
13. Scoteau mulți draci și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
14. Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit, și a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morți, și de aceea lucrează aceste puteri prin el.”
15. Alții ziceau: „Este Ilie.” Iar alții ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.”
16. Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morți.”
17. Căci Irod însuși trimisese să prindă pe Ioan și-l legase în temniță din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă.
18. Și Ioan zicea lui Irod: „Nu-ți este îngăduit să ții pe nevasta fratelui tău!”
19. Irodiada avea necaz pe Ioan și voia să-l omoare. Dar nu putea,
20. căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt; îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă, și-l asculta cu plăcere.
21. Totuși a venit o zi cu bun prilej, când Irod își prăznuia ziua nașterii și a dat un ospăț boierilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii.
22. Fata Irodiadei a intrat la ospăț, a jucat și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.”
23. Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori ce-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea.”
24. Fata a ieșit afară și a zis mamei sale: „Ce să cer?” Și mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”
25. Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat și i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”
26. Împăratul s-a întristat foarte mult, dar, din pricina jurămintelor sale și din pricina oaspeților, n-a vrut să zică nu.
27. A trimis îndată un ostaș de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostașul de pază s-a dus și a tăiat capul lui Ioan în temniță,
28. l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, și fata l-a dat mamei sale.
29. Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul și l-au pus într-un mormânt.
Înmulțirea pâinilor
30. Apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus tot ce făcuseră și tot ce învățaseră pe oameni.
31. Isus le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce.
32. Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.
33. Oamenii i-au văzut plecând și i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.
34. Când a ieșit din corabie, Isus a văzut mult norod și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-aveau păstor, și a început să-i învețe multe lucruri.
35. Fiindcă ziua era pe sfârșite, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și ziua este pe sfârșite.
36. Dă-le drumul să se ducă în cătunele și satele de primprejur ca să-și cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”
37. „Dați-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei și să le dăm să mănânce?”
38. Și El i-a întrebat: „Câte pâini aveți? Duceți-vă de vedeți.” S-au dus de au văzut câte pâini au și au răspuns: „Cinci și doi pești.”
39. Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți, cete-cete, pe iarba verde.
40. Și au șezut jos în cete de câte o sută și de câte cincizeci.
41. El a luat cele cinci pâini și cei doi pești. Și-a ridicat ochii spre cer și a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea și cei doi pești, i-a împărțit la toți.
42. Au mâncat toți și s-au săturat;
43. și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimituri de pâine și cu ce mai rămăsese din pești.
44. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe mare
45. Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
46. După ce Și-a luat rămas-bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage.
47. Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm.
48. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Și, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei.
49. Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă și au țipat,
50. pentru că toți L-au văzut și s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!”
51. Apoi S-a suit la ei în corabie și a stat vântul. Ei au rămas uimiți și înmărmuriți,
52. căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
Vindecări la Ghenezaret
53. După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la mal.
54. Când au ieșit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,
55. au alergat prin toate împrejurimile și au început să aducă pe bolnavi în paturi pretutindeni pe unde se auzea că era El.
56. Oriunde intra El, în sate, în cetăți sau în cătune, puneau pe bolnavi în piețe și-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Și toți câți se atingeau de El erau tămăduiți.